Am fost extern şi intern şi în cadrul stagiilor de la Spitalul Bernath Andrei, actualul Caritas, le-am „prins“ pe o parte din personalităţile medicale menţionate. Urmărindu-mi cu asiduitate pacienţii de la ASCAR, am continuat colaborarea şi acolo am întâlnit mai târziu pe „descălecătorii“ clujeni. Academicianul Aurel Moga şi şcoala sa ne-au adus dimensiunea epidemiologică şi istoria naturală a bolilor şi ne-au vorbit despre înrudirea patogenică. Am fost doctorand al academicianului A. Moga cu lucrarea „Epidemiologia cordului pulmonar cronic“. Dispariţia conducătorului de doctorat a condus la nefinalizarea lucrării întrucât nu am găsit pe nimeni dispus să preia conducerea. Eu însumi am fost mirat cum de a acceptat academicianul A. Moga înscrierea mea la doctorat. Tema îi era dragă; să nu uităm că maestrul său, prof. dr. Iuliu Haţieganu, a descris sindromul hiposistoliei cerebrale în cordul pulmonar cronic (CPC). În cadrul tezei urma să prezint filiaţia patogenică ulcer duodenal – BPOC, cord pulmonar cronic. În cercetarea populaţională întreprinsă am observat că mulţi BPOC-işti se recrutau dintre foştii ulceroşi, dacă aceştia erau fumători şi/sau lucrau în mediu cu noxe respiratorii. Explicaţia propusă: din intestinul primitiv derivă mugurele pulmonar; tractul digestiv superior şi arborele bronşic având în comun o deficienţă de apărare la factorii stresori.
Fiind sensibilizat cu înrudirile patogenice, am descris forma S a hipertensiunii arteriale: hipertensiunea arterială de alură malignă (prin dereglarea presostatului), cu evoluţie soft la femei scunde, supraponderale, solitare.
În cadrul înrudirilor patogenice, am propus spre notificare sindromul dismetabopres (cunoscutul sindrom metabolic), în cadrul căruia am inclus încă din 2005 unele observaţii personale: steatoza hepatică şi tulburările endocrine gonadice (la bărbat eunucoidismul).
La Congresul de Cardiologie de la Sinaia de anul acesta am participat la sesiunea de omagiere a acad. Daniel Danielopolu, acad. Constantin C. Iliescu şi prof. dr. Costin Carp. Am avut o scurtă intervenţie la comunicarea dlui acad. Laurenţiu Mircea Popescu despre telocite. Am spus că telocitele, ca participante la regenerarea diferitelor structuri, ar putea fi căutate în ficat (ficatul lui Prometeu se refăcea după ce era mâncat de vultur), ele ar putea fi decelate în nodulul de regenerare cirotic. În final, am precizat că cea mai bună comemorare a lui D. Danielopolu ar fi reînfiinţarea Institutului Naţional de Fiziologie şi Fiziopatologie.
Trebuie să existe o ordine ascunsă a lucrurilor cârmuite spre un scop final, încât denumirea celulelor interstiţiale Cajal-like drept telocite s-a dovedit a fi inspirată. Ce nu am apucat să spun e faptul că eu consider telocitele ca nişte „celule saiá“ (celule de însăilare).
