Profesia de medic a fost, și ne place să credem că mai este, una respectată și apreciată în societate. Contextul contemporan pune aspectele sociale, profesionale și economice într-o lumină nouă, diferită de modul de abordare din deceniile trecute. Corpul medical nu mai este nici el unit și divizările care s-au creat complică mult posibilitatea unei abordări unitare a problemelor din domeniul medical. Dar medicii și pacienţii sunt aceiași. 

Procesele obiective care au schimbat radical contextul sunt: legislaţia în vigoare, dezvoltarea sectorului privat în serviciile medicale, mobilitatea forţei de muncă, dezvoltarea și schimbările majore din sistemele de comunicare și formarea profesională a personalului de specialitate care lucrează în serviciile medicale. Aceste cinci elemente s-au dezvoltat fără să existe o armonizare coordonată între ele. Dezacordurile dintre ele generează efecte.

Activităţile de ordin medical se desfășoară în baza unui cadru legislativ care este foarte departe de nevoile și așteptările noastre: medici, personal medical și pacienţi. Avem nevoie de reglementări legislative care se referă la personalul medical și furnizorii de servicii medicale, pe de o parte, și de acte normative care se referă la pacienţi. Există o diferenţă enormă între cele două categorii: medici/personal medical și pacienţi. 

Dacă pentru reglementarea actului medical din punctul de vedere al personalului medical există numeroase legi, ordonanţe și ordine de ministru al Sănătăţii, pentru pacienţi există doar o singură prevedere dedicată. Este vorba de Titlul XV din Legea nr. 95/2006, care conţine doar un articol ce se referă la abaterile de comportament pe care le pot avea pacienţii în relaţia cu personalul medical. Codul civil și Codul penal sunt aplicabile, dar nu constituie o legislaţie specifică domeniului medical.

Dorinţe tot mai evidente

În aceeași Lege nr. 95/2006 este precizat că profesia de medic și cea de medic stomatolog sunt distincte și separate. Avem, totodată, acte normative dedicate unor categorii de medici în raport de specialitate. Și la salarizare sunt deosebiri notabile. Întotdeauna au existat unele dezacorduri între medicii din serviciile medicale spitalicești și cei din ambulatoriu. Medicii de familie sunt o categorie cu multe particularităţi sub toate aspectele. 

Scandalul recent, preluat și amplificat mediatic, ivit într-o secţie de ATI a atras atenţia asupra particularităţilor specialităţii și asupra nevoii de reglementare specifică, pe lângă reglementările generale din domeniul medical. Recent, am văzut schimburi de opinii între medicii legiști și Colegiul Medicilor.  Medicii și personalul medical au fost rareori apreciaţi și elogiaţi public. De regulă, sunt mediatizate greșeli inerente sau chiar false greșeli. Opinia publică, manipulată de media, condamnă înainte ca o autoritate competentă să dea verdictul de vinovăţie. Paradoxal, au ajuns medicii și unele servicii medicale să se laude singure. 

Avem nevoie de o lege a medicilor, a tuturor medicilor, fără deosebiri. Avem acum două colegii profesionale ale medicilor, dar multe lucruri esenţiale ale profesiei de medic sunt comune tuturor medicilor.  Divide et impera. Separarea pe specialităţi și modalităţi de practică medicală este necesară, dar nu trebuie să motiveze lipsa unei legi a tuturor medicilor. Atât timp cât medicii vor fi trataţi diferenţiat în ceea ce privește problemele comune, vom avea concomitent atât medici mulţumiţi, cât și medici nemulţumiţi. Un corp medical divizat este vulnerabil și manevrabil.