Biblioteca din pod
În scopuri profesionale am studiat suicidul
juvenil, acel inexplicabil fulger pe cer senin. Un reper bibliografic, literar,
nu medical, a fost cartea lui Jean Cocteau: Les
enfants terribles (Copiii teribili). Rezultat al unor reviviscenţe mnestice
interpretate cu mintea de adult, romanul prezintă derularea comportamentului
juvenil ca pe un joc ce poate deveni pervers ori tragic. Spre deosebire de
Georges Duhamel, ale cărui constatări în „Les plaisirs des jeux“ provin din
observaţia directă, a copilăriei nepotului său, Jean Cocteau scrie din memorie,
făcând să renască scenarii din propria sa adolescenţă. A o imagina poate
produce enclave ale mentalităţii adulte care modifică realitatea. Scriitorul a
găsit o lume care corespunde naturii sale interioare, situată la marginea
acelei psihologii considerată de majoritate ca normală. Scriind Les enfants terrible, el abordează un
gen de roman care are un loc bine determinat în aspiraţiile sale literare:
romanul poetic, operă făcută din dragoste şi intuiţie spirituală perspicace,
scris „à fleur des nerves, à fleur de vie, à fleur de mots“. Conducând
cititorul la jumătatea drumului dintre vis şi realitate, Cocteau încearcă să
surprindă, cu „vârful nervilor“, viaţa a cărei dinamică ascunsă îi rămâne străină.
Eroii cărţii sunt nişte inimi foarte tinere care, în dezorientarea adolescenţei,
au găsit amestecul tulburător dintre raţiune şi haos. Natura forţelor mentale
este găsită înainte de a fi cercetată şi fără a şti dacă este necesară asumarea
descoperirii ei. Scriitorul surprinde, într-un climat poetic ambiguu, imaginile
nesigure ale adolescenţei şi exprimarea lor ludic-ermetică. Iată un pasaj
ilustrativ: „«Intră în joc?» se întreabă
Gerard strângând mâna caldă, privind cu aviditate înspre capul răsturnat pe
spate. Fără Paul, acest autobuz ar fi fost un autobuz, această zăpadă doar zăpadă,
aceste felinare nişte felinare. Ar fi fost prea greu pentru ei să-şi fabrice
singur beţia. Paul îl domina şi influenţa sa transformase în cele din urmă
totul. În loc să înveţe gramatica ori calculul, istoria, geografia, ştiinţele
naturale, învăţase să doarmă treaz un somn care te face de neatins şi redă
obiectelor adevăratul lor sens“.
„Intră în joc“ era expresia-trigger care
amorsa declanşarea stării secunde. Mentalitatea juvenilă se singularizează prin
poziţia sa intermediară între cognitiv şi afectiv. Toate adolescentele sunt
teribile în sensul că ele ascund un viitor despre care nu se ştie nimic, care
este învăluit în mister. Dacă sufletul unui adolescent persistă în cel de
adult, aşa cum se întâmplă la Jean Cocteau, el dă naştere unui amestec bizar de
poezie şi perversitate. Amintirile juvenile ies la iveală ca nişte intruzii,
cultivate de o inteligenţă adultă prin care erup.
Geniul lui
Jean Cocteau este unul tragic deoarece chiar şi atunci când este convins de
corespondenţa dintre natură şi obiectele sale şi creează o capodoperă,
se află închis
într-un cerc pervers sau chiar, s-ar putea spune, într-un cerc infernal din
care nici poezia nu-l poate scoate. La copiii teribili din roman găsim
embrionul dezorientării care împinge adolescenţa de astăzi către droguri şi
suicid. 
