Analfabeți fără voie
Alfabetizarea pacienților în domeniul
sănătății este, de cele mai multe ori, un amănunt neglijat nu doar de medicii
practicieni, ci chiar și de cele mai multe studii clinice. Cu toate acestea, de
ea depind numeroase variabile, de la adresarea la medic de îndată ce apar simptomele
unei boli, la înțelegerea corectă a indicațiilor primite pentru diagnostic și
tratament, până la complianța la un tratament ce poate fi de lungă durată. Dacă
e să ne referim un pic la situația din România, în absența unei educații pentru
sănătate efectuate sistematic și metodic, cu ore dedicate în acest sens încă
din școală sau chiar de la grădiniță, se întâmplă adesea ca majoritatea
populației generale, fără studii medicale, să aibă un nivel precar de
alfabetizare în domeniul sănătății – și asta atunci când nu este de-a dreptul
analfabetă funcțional. Poate acesta este și unul din motivele care contribuie
la o speranță de viață mai redusă în România decât în alte state din Uniunea
Europeană, la o depistare târzie și cel mai adesea în faze complicate a unor
boli tratabile, dar și la o prosperitate nemeritată a vracilor și
„vindecătorilor” care vând foarte scump speranțe pacienților cu educație
precară.
Subiectul este readus în atenție de un
scurt articol1 de opinie publicat joi (11 mai) în JAMA Otolaryngology
– Head & Neck Surgery de un orelist de la Stanford, care atrage atenția
asupra faptului că niciun studiu de până acum nu a cercetat impactul
alfabetizării în domeniul sănătății asupra complianței la tratament și a
rezultatelor pe termen lung în cancerele capului și gâtului.
Institutul american de medicină definește
alfabetizarea pentru sănătate ca gradul în care un individ are capacitatea de a
obține, procesa și înțelege informațiile și serviciile de bază de care are
nevoie pentru a lua o decizie corectă în privința propriei sănătăți.
Alfabetizarea propriu-zisă este o parte importantă, care include nu doar
abilitățile de a citi și a scrie, ci și de a înțelege și a raționa. Nu mai
puțin importantă este abilitatea de a opera cu numere, anume de a identifica și
realiza operații matematice folosind numerele tipărite în diverse texte. Pentru
alfabetizarea în domeniul sănătății, se adaugă abilități de exprimare și
ascultare, cunoștințe generale medicale, precum și capacitatea de exprimare a
interesului propriu. Pacientul alfabetizat trebuie să poată înțelege
instrucțiunile unei prescripții medicale, să poată completa singur formulare
medicale și financiare, să poată înțelege, căuta și evalua acuratețea
informației despre sănătate din presă și să poată compara informațiile
nutriționale de pe ambalajele alimentelor. Pentru pacientul american,
alfabetizarea presupune și competențe suplimentare, de a compara planurile de
asigurări de sănătate existente, de a afla care sunt furnizorii de servicii
cuprinși în acele planuri și care sunt serviciile decontate de asiguratori.
Alfabetizarea pentru sănătate este deficitară la o mare parte din populația
generală și acest lucru este evident dacă stăm să bifăm abilitățile din lista
de mai sus. În SUA, se estimează că 90 de milioane de adulți ar avea probleme
la acest capitol, adică mai bine de un sfert din totalul locuitorilor.
Articolul citat amintește și câteva
instrumente foarte la îndemână pentru aprecierea gradului de alfabetizare.
Dintre acestea, cel mai simplu este testul scurt de alfabetizare pentru
sănătate (Brief Health Literacy Screen, BHLS), alcătuit din trei întrebări: Cât
de încrezător ești să completezi fără ajutor formularele medicale? Cât de des
ai nevoie de ajutor pentru a citi materialele din spital? Cât de des ai
probleme în a afla mai multe despre boala de care suferi deoarece înțelegi cu
dificultate informația scrisă? Cu cinci trepte de răspuns, alegerea uneia din
cele două trepte „de jos” indică o alfabetizare pentru sănătate deficitară.
Scorul cumulat la BHLS poate varia între 3 și 15 puncte, unde un scor de 9 sau
mai puțin indică o alfabetizare neadecvată pentru sănătate.
Nu doar cercetările din domeniul cancerelor
de cap și gât ar beneficia de verificarea alfabetizării pentru sănătate atunci
când sunt evaluate rezultatele tratamentului, cum propune articolul citat, ci
orice patologie, fără vreo excepție. De altfel, ar fi util dacă medicii
clinicieni ar putea evalua rapid nivelul de înțelegere al pacienților și și-ar
adapta discursul în funcție de rezultate. Pentru România, efortul ar fi unul
considerabil și mai mult ca sigur că el ar trebui dublat de unul instituțional,
deoarece, cu toată bunăvoința practicienilor, carențele întreținute cu multă
grijă de un sistem educațional vetust nu vor putea fi niciodată acoperite în
douăzeci de minute, cât se alocă (măcar pe hârtie) unui consult medical.
Exoschelet împotriva căderilor
Odată cu îmbătrânirea populației și
creșterea speranței de viață, una dintre problemele specifice vârstnicilor a
început să fie tot mai frecvent întâlnită, cu consecințe adesea grave:
căderile. Tulburările de echilibru pot cauza căderi foarte serioase la vârstnic
și sunt mai multe cercetările care au căutat soluții pentru această categorie
de vârstă. Una dintre soluțiile posibile ar fi un exoschelet robotic, prezentat
de un mic studiu2 publicat joi (11 mai) în Scientific Reports,
revistă din grupul Nature. Cercetători italieni de la Pisa și Firenze au
gândit un dispozitiv robotic (fig. 1, 2) ce poate fi purtat de vârstnic
pentru a-l ajuta pe acesta să-și recapete echilibrul în cazul unei căderi
iminente. Orteza activă de pelvis (APO), cum a fost denumit dispozitivul,
detectează semnele de pierdere a echilibrului și acționează printr-un cuplu de
forțe la nivelul pelvisului, contracarând mișcarea inițială și ajutând astfel
la recâștigarea echilibrului.
Testele realizate de echipa italiană s-au
făcut deocamdată pe doar opt voluntari vârstnici și pe două persoane cu
amputație de membru la nivelul femurului și au demonstrat validitatea conceptului,
îmbunătățind stabilitatea subiecților. Speranțele cercetătorilor privind
posibilitatea ca dispozitivul să poată fi folosit pe scară largă se leagă de
modificările minime de personalizare pe care au fost nevoiți să le opereze
pentru ca APO să poată fi folosit de la un subiect la altul.
Mituri de secol XIX
Un articol3 publicat astăzi (12
mai) în revista Science pare să distrugă un mit înrădăcinat adânc în
credința populară. Mai exact, studiile de neuroanatomie comparată ale lui
Broca, publicate în a doua jumătate a secolului XIX, au localizat „inteligența
luminată” la nivelul lobului frontal și au conchis că bulbul olfactiv este
relativ mic la om (comparativ cu alte mamifere) deoarece mirosul a trebuit să
facă loc liberului arbitru. Ulterior, concluziile lui Broca au circulat și s-au
popularizat din perspectiva unui simț al mirosului mai slab dezvoltat la om.
Articolul din Science trece însă în revistă dovezile existente și
constată, de pildă, că bulbul olfactiv este, de fapt, destul de mare în termeni
absoluți și conține un număr similar de neuroni ca bulbul olfactiv al altor
mamifere.
Dovezile existente arată chiar mai mult,
anume că omul are abilități olfactive excepționale, cu ajutorul cărora poate
detecta și distinge o gamă foarte extinsă de mirosuri. În plus, omul este mai
sensibil la unele mirosuri decât rozătoarele sau câinii, specii considerate în
popor a avea un simț al mirosului mult mai performant. Omul este capabil să
urmeze anumite mirosuri și, deloc de neglijat, unele comportamente și stări
afective sunt influențate de percepția mirosului.
