Mi-am întrebat rezidenții, privind cum erau aglutinați la birouri, dacă au auzit de „Marea Armadă” și ce a pățit. M-a deranjat că nu a răspuns nimeni. Am mers mai departe, de curiozitate, și am întrebat dacă știu ce urma să facă Marea Armadă și ce s-a întâmplat și, din nou (?!), tăcere prelungită. 

Poate că generația mea are multe păcate legate de absența telefonului mobil, a familiarizării cu laptopul, programele moderne de acces la informații, rețele de socializare, ChatGPT etc., dar a fost o generație care citea foarte mult, și nu era lectura obligatorie de azi.

Într-o perioadă când literatura era filtrată cu mare grijă de „organele” comuniste, cei de-o seamă cu mine vânau cărțile de istorie, literatură romanțată sau nu, care nu prea era accesibilă decât în biblioteci vechi, adesea cu scoarțe uzate sau pagini lipsă. 

Acum, aparent avem acces la orice informație, dar trebuie să deschidem aceste „găselnițe tehnologice”. Ce fac tinerii noștri concetățeni? Dacă totul este de-a gata, de ce să mai gustăm plăcerea de a o deschide, de a savura o lectură antrenantă, explicită, cu lecții de viață?! Ceva s-a fracturat în viața acestor tinere speranțe, iar tehnologia, lumina albastră i-a înrobit.

În plină criză bugetară 

Salariile scad vertiginos. În trecut, mozaicul salarial cuprindea sporul de condiții periculoase, sporul de doctorat, zile de concediu. Treptat, veniturile au mers în jos. Sporul a scăzut în timp de la 100% la 80%, 50%, 20%. Zilele de concediu au fost diminuate și ele. Probabil că tuberculoza a devenit în România mai puțin contagioasă și chiar nu mai are niciun risc. Poate că de aceea, „tuberculofobia”, care încă se regăsește în rândul altor confrați de alte specialități, e pe cale de dispariție. 

Cât despre zilele de concediu, personalul medical nu mai are brusc burnout și este vindecat doar prin reducerea perioadelor de odihnă. Sporul de doctorat a scăzut cu 25%. Înseamnă că „toți doctorii în medicină sunt doar 3/4 doctori”, după cum spunea o colegă.

Undeva, mozaicul nu mai e complet. Ba mai mult, se merge mai departe și se încearcă desființarea „Academiei de Științe Medicale”, pornindu-se de la întrebarea: „Dumneavoastră ce produceți acolo?”. E interesantă această optică, ce poate are legătură cu strâmtoarea Ormuz, că altă posibilă explicație nu găsesc.

Re: „Drogații spitalelor”

Nu de mult am scris un articol* care se chema „Drogații spitalelor”. Am explicat problemele multiple ale acestor noi adicții care aduc tineri cu tuberculoză în servicii ce tratează această boală contagioasă. Tineri, care după 24 de ore, când intră în sevraj, devin agresivi cu personalul medical, de nestăpânit, distrug mobilierul, îi agresează pe ceilalți bolnavi, pentru ca în final să fugă în căutarea celebrului dealer care le pune drogul la dispoziție imediat. 

Am arătat că a dispărut „Agenția Antidrog” pe partea medicală, că procurarea metadonei trece printr-un hățiș birocratic inimaginabil și că trimiterea la serviciile de psihiatrie, în căutarea sprijinului legat de tratarea acestor adicții, adesea se materializează în trimiterea înapoi a bolnavului, pentru că este contagios, sau se rezumă doar la sfaturi telefonice. 

Și uite așa, în final, după trei-patru internări, bolnavul, tânăr de obicei, cu multiple alte comorbidități, câștigate din administrarea de droguri, moare de o boală care altfel ar fi tratabilă și vindecabilă. Articolul* a fost un semnal pentru autorități, din respect pentru această categorie de bolnavi, și pentru corpul de pneumologi, care se confruntă curent cu această problemă.

Ce au înțeles unii colegi? 

Au înțeles că am folosit un limbaj degradant, că am marginalizat acești bolnavi și că încurajez respingerea de către medici a acestei categorii de bolnavi. Celor care sunt convinși că am greșit le recomand să vină în Institutul „Marius Nasta”, la compartimentul pentru pacienții cu tuberculoză, să vadă cum acești pacienți, arhicunoscuți pentru perindarea prin mai multe secții, pentru că întotdeauna au fugit după primele zile, sunt acceptați și reacceptați, deoarece au nevoie să fie tratați. 

Să vadă cum se încearcă apropierea de familii dezbinate de aceste droguri, cum se dialoghează cu unitățile medicale specializate în asigurarea de metadonă, cum se tolerează comportamentul lor, care adesea include și fuga cu obiecte furate, cu repetate anchete polițienești. 

Când se lansează o acuzație, poate că ar fi bine să se verifice ce se întâmplă în realitate pe teren. Dacă ați ști discuțiile de la rapoartele spitalului și problemele reale cu acești bolnavi, care sigur trebuie ajutați, dar printr-un efort multidisciplinar, nu prin anatemizarea că sunt „tuberculoși”, poate că nu v-ați mai repezi să criticați articole bine intenționate, de dorit a fi împărtășite și cu autoritățile sanitare. 

Altfel, nu pot decât să apelez la aforismul lui Nicolae Mareș: „Nu toate cioburile se pretează a compune un mozaic”.    

*https://www.viata-medicala.ro/drogatii-spitalelor-44465