Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, subliniază că această măsură înseamnă spitale mai organizate, secții mai eficiente, pacienți mai bine tratați.
Pentru șefii de secție din spitalele românești vor fi stabilite criterii clare și evaluare periodică, a anunțat zilele trecute Ministerul Sănătății într-un comunicat.
„Un spital este sănătos atunci când secțiile lui funcționează corect. Dincolo de clădiri moderne și echipamente de ultimă generație, esența calității medicale stă în organizarea fiecărei secții, în modul în care echipa este coordonată și în respectul arătat pacienților”, a transmis Ministerul Sănătății, într-o postare publică.
Prin această modificare legislativă, șefii de secție, de laborator sau de serviciu medical vor semna contracte de administrare bazate pe indicatori de performanță clari, monitorizați anual.
În plus, funcția nu va mai fi ocupată doar prin formalități: fiecare candidat va susține un examen real, fundamentat pe un proiect de dezvoltare a secției și a echipei medicale, cu indicatori concreți și obiective măsurabile.
„Calitatea universitarǎ nu mai poate fi singura recomandare pentru a deveni șef de secție. Este o normalitate pe care trebuie să o readucem în spitale. Știm bine că nu întotdeauna cel mai mare în grad universitar este și cel mai bun lider. Recunoaștem acest adevăr și schimbăm împreună modalitatea de ocupare a funcțiilor de conducere”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Mai mult, acesta a punctat că lucrurile nu mai pot continua așa:
„Eliminăm concursurile formale, unde se «recitau» două-trei articole de lege, și introducem criterii minime, criterii de performanță și evaluare continuă. Știu că rezistența este mare, dar împreună putem să ne facem bine. Este evident, cu toată bunăvoința pe care o am, că lucrurile nu mai pot continua așa și că trebuie să punem capăt unui obicei care a funcționat doar în avantajul unor”.
În încheiere, acesta a adăugat în aceeași postare și faptul că, în esență, conducerea unei secții nu este un titlu onorific, ci o responsabilitate continuă și încǎ una mare. Iar organizarea echipei, grija față de pacienți și calitatea actului medical vor fi criterii reale de evaluare.
„Mesajul meu este ferm: șefii de secție nu mai pot rămâne în funcții din inerție. Ei trebuie să fie lideri activi, profesioniști și responsabili. Această măsură înseamnă spitale mai organizate, secții mai eficiente și, în final, pacienți mai bine tratați”, a conchis Alexandru Rogobete.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe