Newsflash
Cultură

Daruri speciale în „luna cadourilor“

de Anca FLOREA - dec. 28 2015
Daruri speciale în „luna cadourilor“
     Poate mai devreme ca altădată, programele de sărbători au început încă din primele zile de decembrie, aducând „oferte“ din cele mai diverse, dar la fel de frumoase și atractive pentru publicul larg. Spre exemplu, la Ateneu, Studioul de muzică veche a propus o seară de mare rafinament, alternând paginile vocale cu cele instrumentale, decupate din opusuri din secolele XVI–XVII, melomanii ascultând o suită de piese din Renaștere, apoi lucrări cu tentă religioasă de Sartorius, încărcate de sensibilitate și introspecție, creații de Handel, Vivaldi sau Bach, cântate de Anca Iarosevici, pe viola da gamba și Verona Maier la clavecin. Parte din piese au fost completate de percuția discretă, regăsită și în suita de colinde românești care, în final, a încântat prin farmecul melodiilor interpretate de soprană în acompaniament de clopoței. Georgeta Stoleriu a coborât în sală, printre spectatori, pentru a le oferi dulciuri dintr-un coșuleț, continuând să cânte cu aceeași eleganță dintotdeauna, pentru ca, după secvența violei da gamba tenor pe suportul acelorași clopoței, să se adauge toba și tamburina, însoțind vocea care picura, cristalin: „Leru-i, ler (...)“. A fost o seară aparte, în care muzica „veche“ europeană și-a găsit locul firesc alături de colindele noastre străbune, într-un program conceput ca pentru o întâlnire muzicală cu cei dragi, „la gura sobei“.
     Sub acea cupolă a cântat și Orchestra Română de Tineret (ORT) care, cu Cristian Mandeal la pupitru, a optat pentru pagini celebre din filme de mare succes, interpretate cu entuziasm și expresivitate de ansamblu și de soliști, la rândul lor membri în orchestra care a revenit recent de la Istanbul. Acolo, ORT a concertat de Ziua Națională a României, prezentând lucrări de Enescu, Rogalski, Dinicu, dar și Rossini, Șostakovici, Saint-Saens, Puccini sau Bellini, solistă fiind soprana Irina Iordăchescu.
     Chiar a doua zi, corul „Madrigal“ denumit acum și „Marin Constantin“, dirijat de Anna Ungureanu, a interpretat colinde tradiționale și piese din repertoriul internațional, mare parte regăsite în programele formației încă de la înființare, în urmă cu 52 de ani.        
     La sala Radio, Corul de copii condus de Voicu Popescu a ales, între altele, suita A Ceremony Carols de Britten, eveniment retransmis prin Uniunea europeană radio în cadrul proiectului „Euroradio Special Day of Christmas Music“. Și tot pe acel podium, datinile și colindele strămoșești au reînviat sub genericul „Începem colinda“, redate cu autenticitate de ansambluri din întreaga țară și de soliști îndrăgiți precum Gheorghe Turda.
     Pe cu totul alte coordonate, dar păstrând atmosfera din pragul sărbătorilor, Orchestra de cameră și corul Radio, cu Cristian Brâncuși la pupitru, au abordat Oratoriul de Crăciun de Bach, monumentală partitură în care cvartetul vocal a alăturat tineri – Cristina Oltean, Geanina Munteanu, Tony Bardon, Cristian Hordea.
     Daruri pot fi numite și noile producții coregrafice care au văzut lumina rampei, spre exemplu la Opera din Iași, unde celebrul balet Don Quijote de Minkus a fost readus în versiunea clasică a lui Petipa, regia și adaptarea reputatei balerine Ileana Iliescu, în scenografia semnată de Adriana Urmuzescu. Orchestra a fost dirijată de Traian Ichim, iar personajele întrupate de talentați artiști ai teatrului, precum Kotomi Hoshino, Vlad Mărculescu, Monica Iliesei sau Dumitru Buzincu, invitat de la ONB, Cătălin Caracaș, în rolul de compoziție Sancho Panza.
     La Opera din București, un diptic alăturând, din nou, lucrări preluate de la mari companii, în coregrafia semnată de artiști celebri, a cuprins „DSCH“ (pe muzică de Șostakovici, excelent interpretată de orchestră și de pianistul Ștefan Doniga), în coregrafia realizată, în 2008, de Alexei Ratmansky la New York City Ballet și „Visul“ inspirat de suita „Visul unei nopți de vară“ de Mendelssohn-Bartholdy, pe libretul și în coregrafia vestitului Sir Frederick Ashton, montată în 1964 la Covent Garden.
     Prima secvență, derulată în doar 20 de minute, aduce pe scenă o mișcare alertă, cu o pregnantă tentă de umor și voioșie, într-o combinație agreabilă a elementelor neoclasice cu cele cvasimoderne, totul având cursivitate și farmec, partitură „de echipă“ în care ar trebui aplaudați toți cei care au dat viață ideii coregrafice. Cea de-a doua, într-un decor de poveste, beneficiază de evoluția unor personaje fantaste, în costume superbe, elegante sau ciudate (scenografia David Walker), conturate de balerini plini de grație și de talent, punctul de atracție maximă al premierei fiind prezența vestitei balerine Alina Cojocaru în rolul Titania, în compania lui Dawid Trzensimiech; un Oberon omniprezent, suplu, expresiv, a lui Shuhei Yoshida, performant în Puck, asemenea lui Alistair Beattie în Bottom, excelentă fiind întreaga distribuție, echilibrată și plină de prospețime. Printre soliști au fost Andra Ionete (Helena) și Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia) și Henry Dowden (Lysander).
     Interesant a fost și faptul că parte dintre soliști au evoluat în ambele lucrări, deci în coregrafii total diferite, dar la fel de ofertante. Iar suita de Mendelssohn-Bartholdy a fost cântată, de asemenea, cu o calitate a sunetului remarcabilă și o coloristică bogată, corul de copii „Symbol“ dirijat de Luminița Guțianu-Stoian conferind un plus de puritate demersului artistic. Totul, sub bagheta lui Cristian Sandu (Cluj), care a coordonat, cu o gestică precisă și clară, întreaga desfășurare muzical-coregrafică în ambele lucrări cuprinse în spectacol. Dar următoarele reprezentații vor avea distribuții diferite, cu multe debuturi, cu siguranță performante.
     Un alt reper special în „Luna cadourilor“ a fost, la Opera Română din Cluj – noua montare cu „Bal mascat“ de Verdi, o producție a companiei „Opera 2001“, în care rolurile de prim-plan au fost conturate de Marius Budoiu, Florin Estefan, Carmen Gurban, Andrada Roșu sau Oana Trâmbițaș. O surpriză a fost prezența la pupitru a dirijorului Jin Wang, binecunoscut la noi, până acum, doar în stagiunea de concert.
     Și poate că a fost un dar în apropiere de sărbători (și) oficializarea „echipei“ de conducere a ediției 2017 a Festivalului „Enescu“, însuși dirijorul Vladimir Jurowski aflându-se la București special pentru a participa la conferința de presă de la Ateneu, anunțând că a acceptat statutul de director artistic, în timp ce Zubin Mehta va fi președinte de onoare. Ambii și-au arătat interesul și aprecierea pentru structura programului conceput de Artexim, dorindu-se ca muzica de secol XXI să își găsească locul mult mai pregnant alături de cea din veacul trecut.
     Rămâne să vedem în ce măsură se va reglementa și sistemul de vânzare a biletelor, pentru că anul acesta a fost un adevărat calvar, mulți nereușind să cumpere abonamente sau bilete nici pe internet, nici la casa de bilete care... nu a existat! Dar până atunci, în 2016 vom avea Concursul „Enescu“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe