Newsflash
Cultură

Cum am aflat de SIDA

de Prof. dr. Peter MANU - mai 22 2009
Cum am aflat de SIDA
În septembrie 1981, am participat, la State University Hospital din Syracuse, New York, la evaluarea unui bolnav cu pneumonie multilobulară rezistenţă la tratament cu antibiotice. Am găsit în patul din unitatea de terapie intensivă un bărbat palid, emaciat, febril şi hipoxemic. Mi-a spus că ispăşea o condamnare de 6 ani la o închisoare din apropiere şi că avusese numeroase contacte homosexuale în timpul detenţiei. Biopsia unei zone afectate a plămânului drept a diagnosticat infecţie cu Pneumocystis carinii. Am relatat detaliile mai tânărului meu prieten Michael Klag, rezidentul-şef al clinicii (acum decan la Bloomberg School of Public Health, Johns Hopkins University, Baltimore, Maryland). Zece minute mai târziu, Mike mi-a pus pe birou un articol publicat în iunie 1981 de o echipă de la Centers for Disease Control în care erau prezentate cinci cazuri de pneumonie cu P. carinii diagnosticate la homosexuali din Los Angeles. Era primul nostru caz de ceea ce va fi numit un an mai târziu sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA). În ţara din care plecasem începuse „obsedantul deceniu“ şi existenţa bolnavilor cu SIDA a fost cu încăpăţânare ascunsă de regimul ceauşist. Am aflat despre amploarea tragediei numai în februarie 1990, când Celestine Bohlen a menţionat, într-o corespondenţă din Bucureşti pentru „New York Times“, statistici ce indicau că printre 2.000 de copii crescuţi în orfelinate fuseseră identificate 250 de cazuri de SIDA şi 200 de infecţii încă asimptomatice cu virusul imunodeficienţei umane. Câteva luni mai târziu a apărut şi primul articol despre SIDA publicat de cercetători din România (Pătraşcu I. V. Evaluation of efficacy of pooled sera in a human immunodeficiency virus antibody prevalence in population surveys. Rev Roum Virol 41:45–51, 1990). SIDA este de mulţi ani pandemică, a dus la moartea prematură a zeci de milioane de persoane şi a rămas o prioritate în politicile de sănătate a majorităţii ţărilor lumii. Din fericire, tratamentele antiretrovirale moderne au potenţialul de a transforma SIDA într-o boală cronică. În dezbatere au rămas numai criteriile care trebuie îndeplinite pentru începerea tratamentului. Este motivul care m-a făcut să citesc, cu deosebit interes, un raport publicat de North American AIDS Cohort Collaboration on Research and Design în ultimul număr din NEW ENGLAND JOURNAL OF MEDICINE (vol. 360, nr. 18, 30 aprilie 2009).
 
Coordonat de Mari M. Kitahata de la University of Washington, Harborview Medical Center în Seattle, studiul a analizat evoluţia unui total de 17.517 persoane cu infecţie asimptomatică cu virusul imunodeficienţei umane din Statele Unite ale Americii şi Canada, monitorizate timp de 10 ani, începând din 1996. La începutul studiului, niciuna dintre aceste persoane nu primise tratament antiretroviral. 8.362 de participanţi aveau 350–500 limfocite CD4+/ml. 2.084 (25%) dintre persoanele cu 350–500 limfocite CD4+/ml3, au decis să înceapă tratamentul fără întârziere. Comparat cu aceştia, participanţii care au amânat tratamentul până după scăderea numărului de limfocite CD4+ sub 350 /ml au avut o mortalitate cu 69% mai mare în timpul perioadei de observaţie. Dintre cele 9.155 de persoane care porniseră cu mai mult de 500 de limfocite CD4+ /ml, 2.220 (24%) au acceptat să înceapă imediat tratamentul antiretroviral. Din această cohortă, la cei 6.935 de participanţi care au amânat tratamentul până la scăderea numărului de limfocite CD4+ sub 500/ml s-a înregistrat o mortalitate cu 94% mai mare. În toate cazurile, tratamentul a constat în administrarea unei combinaţii de cel puţin trei medicamente antiretrovirale care a inclus, obligatoriu, abacavir ori tenofovir. Bolnavii mai în vârstă, cei infectaţi cu virusul hepatitei C şi cei cu antecedente de administrare intravenoasă a drogurilor ilegale au murit într-o proporţie mai mare printre cei cu ambele modalităţi terapeutice (imediată sau amânată). Rezultatele încurajează tratamentul imediat al infecţiei asimptomatice cu virusul imunodeficienţei umane şi se datorează, în opinia autorilor, evitării cascadei de modificări inflamatorii şi imunologice care duc la disfuncţii ireversibile în organele-ţintă pentru această infecţie.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe