Newsflash
Cultură

Medici-scriitori la Gaudeamus

de Dr. M.G.M. - nov. 20 2014
Medici-scriitori la Gaudeamus

    Numeroase lansări de carte aparţinând medicilor-scriitori vor avea loc în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS Carte de învăţătură, ediţia cu numărul 21, ce se va desfăşura în perioada 19–23 noiembrie a.c., în Pavilionul Central Romexpo. Târgul este organizat de Radio România şi are ca invitat de onoare anul acesta Federaţia Rusă. Pentru cei care doresc să ia parte la evenimentele de lansare a cărţilor semnate de medici, prezentăm o selecţie din program.

Joi, 20 noiembrie
• 16.00–17.00, Editura Sigma
Lansarea volumului: „Însemnări volatile“ (O sută cinci poeme şi două argumente), autor: dr. Mihai Cezar Popescu. Invitaţi: Liviu Grăsoiu, critic literar, Mihai Pompiliu Constantinescu, poet, exeget, profesor, dr. Constantin Bogdan, scriitor, pre­şedintele Socie­tăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România, prof. dr. Radu Negoescu, INSP
 
Vineri, 21 noiembrie
• ora 14.00, Editura RAO – nivelul 0.00:40
Lansare de carte: „Spitalul Militar Central: statui, oameni şi întâmplări“, autori: dr. Florentina Ioniţă Radu şi prof. dr. Dan Mischianu
 
Sâmbătă, 22 noiembrie
• 18.30–19.00,  Editura Vremea
Lansare de carte: „Odinioară în Bucureşti“, autor: dr.Nicolae Vătămanu (1897-1977). Invitaţi: Alice Constantinescu, prof. dr. Octavian Buda, Silvia Colfescu
 
• ora 11.00, Editura Spandugino – nivelul 4.50:203
Lansare de carte „Scrieri 4“, autor: prof. dr. C. D. Zeletin. Invitaţi: Georgeta Filitti, C. D. Zeletin, editor Lavinia Spandonide
 
• ora 14.30, Editura Humanitas – nivelul 0.00:44
Lansare de carte şi sesiune de autografe: „Cu mâna pe inimă“, Corina Negrea în dialog cu dr. Martin S. Martin. Participă: Corina Negrea, Martin S. Martin, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.
 
• ora 16.00, Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:38
Lansarea volumului: „Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi“, autori: Emil Brumaru, Veronica D. Niculescu. Invitat: Radu Vancu. Moderator: Daniel Cristea-Enache
 
• 17.00 Editura Vinea – nivelul 7.70:350
Dezbatere: Poezia română sub lupă (I). Participă: dr. Anca Mizumschi, Mihail Gălăţanu, Octavian Soviany, Nicolae Tzone
Lectură din volumele: Anca Mizumschi, „Madrugada. Cântece de dragoste şi furie“, ver­suri/„Madrugada. Chansons d’amour et de furie“, traduction du roumain par Angela Nache-Mamier (în cadrul colecţiei: „Bucarest-Paris: huit livres de poésie pour la France“, ediţia a doua, 2014); Mihail Gălăţanu, „Cule­gătorul de cearcăne“, antologie poetică, Colecţia „Ediţii Definitive“/„Le harem des parfums“, traduit du roumain par Vasile Savin et Daniel-Pierre Cattaneo (în cadrul colecţiei „Bucarest-Paris: huit livres de poésie pour la France“, ediţia a 2-a, 2014); Octavian Soviany „Dicţionarul de rime“, antologie poetică; Nicolae Tzone, „Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă“, poeme, ed. a 2-a
 
Duminică, 23 noiembrie
• 16.00–16.30, Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti
Lansarea volumului „Viaţa şi opera lui Carol Davila“, autor: dr. G. Z. Petrescu. Invitaţi: Emanuel Bădescu, Adriana Harasim. Moderator: Ioan Crăciun.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe