Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România are un nou Consiliu Director, ales în Adunarea Generală care a avut loc în data de 16 martie 2022.
Adunarea Generală a decis că președinte rămâne Radu Gănescu (Asociația Pacienților cu Talasemie Majoră), iar vicepreședinte a fost ales Iulian Petre (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA), se arată într-un comunicat.
Din Consiliul Director mai fac parte Dorica Dan (Alianța Națională de Boli Rare), Daniel Andrei (Asociația Română de Hemofilie) și Sorin Grădinaru (Asociația Copilul Meu Inima Mea).
Adunarea Generală COPAC a ales o nouă componență a Consiliului Director, în care au intrat și doi colegi noi, Daniel Andrei și Sorin Grădinaru. Sunt colegi care s-au implicat mult în proiectele COPAC în ultimii ani și vin cu o perspectivă proaspătă pentru dezvoltarea organizației”, a declarant Radu Gănescu, președintele Coaliției.
COPAC lansează o hartă interactivă a centrelor de evaluare COVID
O tulpină necunoscută a SARS-CoV-2, depistată în Israel
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe