Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Ceres Pharma NV preia compania Dacia Plant SRL de la Radu Ionescu-Heroi și Călin Ioan Ianța.
Ceres Pharma este o companie belgiană, care se ocupă cu dezvoltarea, producția și distribuția medicamentelor, dispozitivelor medicale, biocidelor, cosmeticelor, suplimentelor alimentare și preparatelor farmaceutice. Ceres Pharma este activă în România prin două filiale: Viva Pharm SRL și Ceumed SRL.
Dacia Plant produce suplimente, produse alimentare din plante, inclusiv ceaiuri și, într-o mică măsură, alimente, precum gemuri și sucuri naturale, dar și produse cosmetice, precum creme de mâini.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe