Academia de Științe Medicale organizează conferința cu tema „Adicții: tutun, alimente, medicamente” vinerea aceasta.
Evenimentul va avea loc în 27 septembrie, începând cu ora 10:00, și va fi transmis live pe pagina de facebook a Academiei de Științe Medicale. În cazul în care nu puteți urmări transmisiunea în direct, înregistrarea acesteia va fi disponibilă atât pe pagina de Facebook, cât și pe canalul de YouTube al Academiei de Științe Medicale, se arată într-o informare transmisă redacției.
Cuvânt de deschidere din partea Biroului Executiv al Academiei de Științe Medicale - prof. dr. Mircea Beuran, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
Prof. Emerit dr. Nicolae Dragoș Hâncu - Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, Cluj-Napoca, membru titular al Academiei de Științe Medicale – prezentare pe tema: Adicția alimentară și alimentația ultraprocesată.
Prof. dr. Radu Țincu - Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București; medic primar terapie intensivă, specializare boli infecţioase şi toxicologie; Șef Secția Clinică ATI II Toxicologie, Spitalul Floreasca; prezentare pe tema Neuroinflamatia în adicții
Prof. dr. Florin Mihălțan, Șef secție Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”; membru titular al Academiei de Științe Medicale; prezentare pe tema: Adicția la nicotină; Coautor: dr. Luiza Iorga, specialist Medicină internă și Pneumologie.
Prof. dr. Denisa Udeanu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Facultatea de Farmacie; Farmacist clinician, Secția Farmacie Clinică, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, București; prezentare pe tema: Risc sau necesitate? Abordarea polipragmaziei intr-un spital de boli infectoase.
Dr. ing. Irina Mexi, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA București; Cercetător științific; Sef colectiv Laborator microbiologie-ELISA; prezentare pe tema: Când pofta de mâncare devine o provocare: explorarea drumului către o alimentație mai sănătoasă.
Viorel Roman, psiholog clinician și psihoterapeut; director executiv al Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală.
Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-illustration/hooked-on-sugar-fat-food-addiction-1995242009
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe