Newsflash
ACTUALITATE REUNIUNI Știri

Conferința Internațională de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină are loc în iulie

de Florentina Ionescu - iun. 28 2023
Conferința Internațională de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină are loc în iulie

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță organizarea a Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MEDISIM.

Conferința MEDISIM se află la ediția a treia și va avea loc în premieră la Centrul Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, recent inaugurat în cadrul UMF Târgu Mureș. 

Evenimentul științific, care va avea loc în perioada 6-8 iulie 2023, este organizat sub egida Societății Române de Simulare Aplicată în Medicină, în parteneriat cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, sub patronajul Academiei Române de Științe Medicale, se arată în anunțul făcut pe o rețea socială

„Conferința este o noutate la nivel național și reprezintă un pas necesar în alinierea pregătirii medicale la cele mai noi metode de învățare medicală practicate în centrele de performanță din întreaga lume”, spun organizatorii. 

În cadrul evenimentului vor avea loc prelegeri, activități practice și aplicative, demonstrații și posibilitatea de a lucra într-o realitate nouă ce îmbină armonios medicina cu tehnologia modernă.

Programul conferinței poate fi consultat pe site-ul: medisim.umfst.ro.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe