Newsflash
Știri

Care sunt diferențele dintre vaccinurile BioNTech-Pfizer și Moderna

de Dorina Novac - ian. 8 2021
Care sunt diferențele dintre vaccinurile BioNTech-Pfizer și Moderna

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a prezentat asemănările și deosebirile dintre vaccinurile produse de BioNTech-Pfizer și de Moderna.

Potricit sursei citate, cele două variante de vaccin disponibile în Uniunea Europeană, BioNTech-Pfizer și Moderna, sunt foarte asemănătoare.

vaccinuri coronavirus
Sursă imagine: Pixabay

„Momentan, cererea pentru vaccinurile împotriva COVID-19 depășește capacitatea de producție. Astfel, în acest moment, opțiunea pentru una din cele două variante se face pe criterii medicale, în funcție de istoricul medical și de disponibilitatea celor două tipuri de vaccin, în centrele de vaccinare”, se arată într-un comunicat de presă.

Documentul transmis de autorităţi răspunde celor mai frecvente întrebări referitoare la cele două vaccinuri.

Pe ce tehnologii sunt dezvoltate?

Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învață corpul să creeze anticorpii necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiți să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecția cu SARS-CoV-2. ARNul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informația necesară producerii proteinelor proprii virale, față de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpii.

diferente intre vaccinuri pfizer si moderna

Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile și nu influențează în vreun fel ADN-ul celular, având în vedere că nu pătrund în nucleu.

Cât de eficiente sunt cele două vaccinuri?

Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeași. Vaccinul BioNTech Pfizer (Comirnaty) are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are eficacitate de 94.1%.

Sursa citată menționează că pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune încă măsura în care previn și infecția asimptomatică cu virusul SARS-CoV-2. Protecția pe termen lung nu poate fi cunoscută cu exactitate până în prezent pentru vreunul dintre vaccinurile aprobate de EMA.

Cine se poate vaccina?

Vaccinul Comirnaty este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.

Sarcina și alăptarea

Niciunul dintre vaccinuri nu a fost studiat pe loturi care să includă femei însărcinate sau care alăptează, însă studiile preclinice nu arată că ar exista efecte dăunătoare asupra fertilității, sarcinii sau a fătului. Nu este cunoscut dacă vaccinul influențează alăptarea.

Conform EMA, nu sunt raportate riscuri în legătură cu alăptarea. În ambele situații se recomandă consultarea prealabilă a medicului pentru a fi luate în considerare riscurile și beneficiile individuale.

Câte doze trebuie făcute?

Ambele vaccinuri necesită două administrări – pentru Comirnaty rapelul se administrează la 21 de zile, iar pentru vaccinul Moderna la 28 de zile.

Profilul de siguranță

Autoritățile spun că reacțiile adverse sunt de regulă ușoare sau moderate, similare pentru ambele vaccinuri. Cele mai frecvente sunt: durere în braț, la locul administrării, oboseală, dureri de cap, frisoane, dureri musculare și articulare, febră, tumefierea ganglionilor limfatici.

„Aceste reacții adverse apar ca urmare a stimulării sistemului imun, sunt tranzitorii, trec spontan și apar mai frecvent la tineri și după cea de-a doua doză”, conform comunicatului.

Cum se distribuie?

Ambele vaccinuri necesită lanțuri de frig (condiții de temperatură care trebuie respectate în timpul stocării și distribuției).

Vaccinul Moderna se recomandă a fi stocat la -20°C, în timp ce Comirnaty trebuie stocat la -80°C. După decongelare, Comirnaty este stabil 5 zile la 2-8°C, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna este stabil timp de 30 de zile la 2-8°C.

Fiecare flacon de Comirnaty conține 5 doze de vaccin, în timp ce fiecare flacon de vaccin Moderna conține 10 doze. Vaccinul Comirnaty necesită diluție prealabilă cu ser fiziologic înainte de a fi administrat, în timp ce vaccinul Moderna este gata pentru utilizare.

„Din punct de vedere al siguranței și eficacității cele două vaccinuri sunt similare, diferențele fiind importante mai degrabă pentru organizarea logistică (stocare, transport, administrare etc.)”, transmite sursa citată.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe