Voi începe cu o mărturisire: nu ştiu cine e
autorul citatului alăturat şi nici nu am putut găsi vreo informaţie în legătură
cu acest personaj. Dar fraza care-i este atribuită mi-a indus o sumedenie de
gânduri şi amintiri şi acesta e motivul pentru care am decis să-i acord atenţie.
Goana după bogăţie e la fel de veche ca omenirea. Dorinţa de acumulare
de bunuri personale poate fi considerată motorul dezvoltării societăţii. Mai
mult, filozofii şi sociologii încearcă să explice eşecul principiilor comuniste
(dar şi cel al kibbutzului israelian) prin dispariţia interesului pentru bunul
personal, având ca rezultat inexistenţa iniţiativei şi progresului. Expresia homo homini lupus nu trebuie înţeleasă
numai în sensul agresivităţii individului faţă de semenul său, ci şi ca perena
tendinţă de a acţiona doar în propriul interes, de cele mai multe ori neţinând
cont de nevoile şi aspiraţiile celor din jur. Se spune că această crudă
caracteristică umană e responsabilă de tot ce s-a creat şi inventat în lume şi
că, de fapt, în spatele oricărui act altruist de află o bună doză de egoism
mascat.
Acumularea de bunuri materiale sau spirituale (onorurile, avansarea
academică sau politică, recunoaşterea profesională etc.) cere o permanentă
activitate şi depunerea de eforturi uneori remarcabile, fără de care rezultatul
nu poate fi nici măcar anticipat. Dar acest tip de viaţă are un preţ ridicat.
Ani de zile m-am ocupat de ceea ce numim azi stresul profesional, iar studiile
mele s-au concentrat pe activitatea medicului ATI şi influenţa pe care o au
eforturile sale profesionale, 24 de ore pe zi şi şapte zile pe săptămână,
pentru dobândirea valorilor amintite mai sus. Concluzia desprinsă din studii a
fost următoarea: cu cât activitatea profesională a medicului şi cea personală
sunt mai intricate, cu atât devine mai evident stresul profesional. Cei care
duc acasă o bună parte a problemelor rămase nerezolvate la locul de muncă pot
dezvolta stres, manifestat prin dificultăţi în menţinerea unei atmosfere
casnice pozitive, iritabilitate, insomnii şi chiar tendinţa de a apela la
droguri şi alcool pentru a putea stăpâni o realitate greu de digerat. Sunt
convins că acest fenomen e comun multor altor specialităţi şi ocupaţii.
Cine
se aşteaptă ca afaceristul american, deja ajuns la apogeul acumulării de averi şi
bunuri, să încetinească ritmul activităţii, să aloce mai mult timp plăcerilor şi
distracţiilor, are riscul de a se înşela amarnic. În activitatea mea de
prodecan al Facultăţii de ştiinţe medicale din Beer Şeva, Israel, am avut
ocazia, cu ani în urmă, să iniţiez şi să fructific multiple contacte cu bogătaşi
americani, în speranţa de a coopta noi parteneri pentru proiectele de
dezvoltare ale acestei instituţii aparţinând Universităţii Ben Gurion. După o
multitudine de contacte de acest gen, am putut trasa, cu destulă exactitate,
profilul individului ajuns într-o situaţie economică de invidiat, care îl
plasase în eşalonul superior al societăţii americane. Cam toţi se aflau în al şaptelea
deceniu de viaţă, fiinţe foarte sociabile şi comunicative, acţionând după un
program zilnic pe cât de precis, pe atât de încărcat, cu foarte puţin timp
pentru distracţii şi activităţi în afara ocupaţiilor zilnice. Fără discuţie,
milionarul se dovedea mult mai dedicat (chiar vândut) activităţii sale decât
salariatul plătit pentru o muncă de opt ore pe zi, iar luminile din biroul
proprietarului se stingeau mult după ce salariaţii săi ajunseseră deja acasă.
În
ciuda faptului că mulţi dintre cei întâlniţi se făleau cu faptul că programul
zilnic includea şi activităţi fizice şi sportive, marea lor majoritate prezenta
o comorbiditate semnificativă, reprezentată mai ales prin ceea ce noi, medicii,
numim sindrom metabolic: hipertensiune, obezitate sau tendinţă la îngrăşare,
hipercolesterolemie, diabet şi insuficienţă coronariană. Numitorul comun al
acestor manifestări patologice era neglijarea, timp de ani de zile, a sănătăţii
personale, lipsa de timp pentru a evita acele noxe care conduc inevitabil spre
o condiţie patologică ce impune pe parcurs intervenţii chirurgicale, tratament
medicamentos variat şi obligativitatea de a urma prescripţiile medicale. Această
realitate, pe care doar am întrezărit-o fără să o pot obiectiviza prin date
verificate, pare a confirma pe deplin a doua parte a citatului alăturat.
Îndelungatul proces de acumulare de bunuri, bazat pe o totală dedicare
îmbogăţirii şi/sau succesului profesional, lasă urme de neşters, influenţând sănătatea
corporală, uneori şi pe cea mintală. O bună parte a celei de-a doua jumătăţi a
vieţii noastre e dedicată remedierii afecţiunilor dobândite în timpul vieţii de
adult tânăr. Această preocupare serioasă pentru repararea daunelor aduse
propriului organism necesită înţelegere, cooperare cu echipa terapeutică, timp,
dar şi o investiţie financiară semnificativă.
Unul
dintre cei mai cunoscuţi donatori israelieni, decedat recent, după numele căruia
au fost redenumite multe instituţii publice şi locuri de recreaţie, a suferit
de o serie de maladii care l-au handicapat evident şi i-au limitat la maximum
abilitatea de a avea o viaţă personală şi publică aşa cum probabil şi-ar fi
dorit. Numeroasele încercări ale medicilor de a-i ameliora situaţia medicală au
avut ca rezultat doar prelungirea vieţii şi nicidecum îmbunătăţirea calităţii
ei.
Se
pare însă că realitatea de azi diferă de cea de ieri. Nici aici nu mă pot făli
cu date precise şi verificate, dar informaţiile culese din presă vorbesc despre
o schimbare semnificativă în mentalitatea celui aflat pe drumul acumulării de
bunuri sau deja la apogeul acestui lung şi dificil parcurs. Marile
întreprinderi, mai ales cele de high-tech, oferă salariaţilor spaţii dedicate
activităţii fizice, unde patronul îşi întâlneşte subordonaţii şi cu toţii găsesc
zilnic 30 de minute pentru efortul fizic. Grija pentru o dietă alimentară
corectă e evidentă până şi în marile restaurante frecventate de magnaţi cunoscuţi.
În Europa sau America rareori mai întâlneşti oameni de afaceri care aprind ţigară
de la ţigară, iar obiceiul aprinderii trabucului după o masă copioasă a fost în
mare măsură abandonat. Ceea ce pare însă a fi rămas apanajului clasei „de sus“
e consumul exagerat de alcool. Maimonide, celebrul medic evreu născut la
Cordoba în 1135, a stabilit principiile după care ar trebui să se călăuzească
omul de-a lungul întregii sale existenţe terestre. Ele cuprind indicaţii
alimentare, de igienă a somnului, de grijă pentru activitatea corectă a tubului
digestiv şi recomandarea de a folosi ca băutură doar apa şi vinul. Din păcate,
cunoscutul înţelept nu a găsit de cuviinţă să indice şi o limită a consumului
de lichid bahic.
În
societatea de azi, se vorbeşte despre cele trei etape ale vieţii omului modern:
un sfert de secol de învăţătură, un sfert de secol de activitate profesională şi
acumulare de bunuri şi un al treilea sfert de folosire în modul cel mai plăcut
a resurselor dobândite cu sudoare şi dedicaţie. Pentru aceasta însă, individul
e obligat să infirme ideea exprimată de ilustrul necunoscut Reb Materi.
 „Cei mai mulţi oameni îşi irosesc sănătatea
pentru a face avere, apoi îşi irosesc averea pentru a-şi recăpăta sănătatea.“ (A. J. Reb Materi)
|
