Newsflash

Iftimie NESFÂNTU


"Spăimântător de liber..."

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 28, 2012

 Incredibila poveste a lui Mircea Vulcănescu este adusă la vedere într-o mărturisire târzie a dnei Măriuca Vulcănescu, fiica martirului. O poveste despre demnitate şi adevăratul sens al libertăţii. O poveste despre Oameni, tot mai rar şi mai greu de găsit. O poveste cu atât mai necesară astăzi, când ticăloşia şi răul prind proporţii de neimaginat. Un interviu de Iftimie Nesfântu.

O altă viziune asupra medicinii

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 21, 2011

Cercetare înseamnă să ne preocupe ceea ce nu cunoaştem încă. Dintre specialităţile medicale cu zone „nedefrişate“ nici astăzi, pe unul dintre primele locuri, la interfaţa între neuroştiinţe şi gastroenterologie, se află un domeniu fascinant. Al treilea Simpozion Internaţional de Neurogastroenterologie, desfăşurat în şi prin prezenţa unor personalităţi de prim rang la nivel mondial, a arătat că este posibilă (şi iminentă!) şi o altfel de abordare în medicină. Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

 

Certificat de renaştere

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 13, 2011

Aflată deja în top, UMF „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca a înscris încă o izbândă memorabilă. Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină, unic în ţările sud-est europene, şi-a deschis, recent, porţile. Studenţii şi-au depăşit repede emoţiile. Încercând proceduri sau încurajându-şi colegii, au rămas ore în şir în preajma manechinelor şi echipamentelor de simulare, sub îndrumarea cadrelor didactice şi a colegilor din anii terminali. Mai multe detalii în reportajul realizat de dl Iftimie Nesfântu.

 

Orele astrale ale ortopediei româneşti

de Iftimie NESFÂNTU - dec. 5, 2011

Peste 600 de ortopezi români şi colegi din alte 22 de ţări s-au întâlnit recent la Timişoara, într-un eveniment de referinţă. Folosind chiar cuvintele dlui prof. dr. Dan V. Poenaru, preşedintele reuniunii, „Al 14-lea Congres SOROT a înscris o pagină de istorie medicală, nu numai a Banatului. A fost o reuşită deplină, legitimând încă o dată poziţia remarcabilă, reconfirmată, a Şcolii româneşti de ortopedie. Aş putea spune că am trăit aici, la Timişoara, ore astrale ale ortopediei româneşti!“.
O relatare realizată de dl Iftimie Nesfântu.
 

Din dorinţa de a reda medicului de familie demnitatea

de Iftimie NESFÂNTU - nov. 14, 2011

A şaptea ediţie a conferinţei naţionale „Medicina de familie – prima linie în asistenţa medicală“, de la Brăila, s-a remarcat prin selecţia atentă a temelor şi a celor invitaţi să conferenţieze, astfel încât să ofere rezolvări pertinente unor întrebări şi situaţii frecvent întâlnite în practică. Dl Iftimie Nesfântu prezintă recomandări oferite „la cald“ de câţiva dintre vorbitorii invitaţi de medicii de familie brăileni.

 

Ortopedia pediatrică românească îşi afirmă identitatea

de Iftimie NESFÂNTU - oct. 28, 2011

Cu lucrări şi contribuţii de ultimă oră, uneori chiar priorităţi prezentate în premieră, cu o foarte bună organizare, al IV-lea Congres ARTOP, 6–8 octombrie 2011, Bucureşti (preşedinte dl prof. dr. Gheorghe Burnei) a fost o adevărată şcoală medicală. Ortopedia pediatrică românească a avut astfel prilejul să-şi afirme şi să-şi susţină identitatea. Tinereţea medicilor, originalitatea lucrărilor, viziunea modernă, îndrăzneala unor abordări, executate în deplină cunoaştere a patologiei specifice vârstei, au transformat congresul într-un eveniment viu, realmente de excepţie.  Un material realizat de dl Iftimie Nesfântu.