Dl Ion T. Roşculescu, distins profesor craiovean de Anatomopatologie, senior al specialităţii sale, bucurându-se la anii înţelepciunii de o sănătate de invidiat chiar şi de către tineri, face memorialisticii şi iatroistoriei româneşti mari servicii, prin alcătuirea unor monografii închinate ilustrelor figuri ale medicinii, precum Emil Crăciun şi Gr. T. Popa, lucrări întemeiate pe amintiri „nemediate“, dar şi pe o foarte riguroasă documentare. (...)

    De ce pe coperta revistei Colegiului Medicilor din Bucureşti MEDICINA MODERNĂ (vol. XVII – nr. 7 – 2010) este reprodus portretul profesorului Thoma Ionescu? Pentru că anul acesta se împlinesc 150 de ani (n. 13 septembrie 1860, Ploieşti – d. 28 martie 1926, Bucureşti) de la naşterea fondatorului chirurgiei moderne în ţara noastră, al şcolii româneşti de anatomie topografică, al celui care a imaginat şi executat rahianestezia cu stovaină introdusă intrarahidian în regiunea cervicală înaltă pentru operaţii pe toracele superior şi gât, a propus – în premieră mondială – numeroase tehnici chirurgicale de: trepanaţie, nefropexie, splenectomie, cură herniară radicală, limfadenectomie etc., moment aniversar ce nu putea fi trecut cu vederea, înscriindu-se ca o îndatorire de sorginte hipocratică a corpului medical. (...)

    În succesiunea de întâmplări considerate de interes jurnalistic – cele mai multe, în fapt, de o reiterată banalitate, altele de ascuns interes comercial (sub forma aşa-ziselor conferinţe de presă: doi vorbesc, patru ascultă şi apoi întreabă pe lângă subiect) care, ulterior, se cer a fi scoase la lumină în redacţii – prea puţine sunt evenimente, prin organizare, participare şi semnificaţie. Un astfel de eveniment a fost cel despre care am relatat într-o notă publicată în „Viaţa medicală“ din 23 iulie a.c., intitulată „În spiritul jurământului hipocratic“. Se referea la dezvelirea, în curtea Institutului Clinic Fundeni, a bustului în bronz reprezentându-l pe marele chirurg Dan Setlacec, o realizare a sculptorului Ionel Stoicescu, la un an de la dispariţia Profesorului, prin diligenţele elevilor săi, în speţă a dlui prof. dr. Irinel Popescu. Această „filială“ neuitare, faţă de părintele lor spiritual, m-a impresionat prin raritatea gestului în zilele ce se petrec, dar şi prin sperata forţă a exemplului. Cu atât mai mult azi, când, atingând vârsta pensionării, maeştrii de până atunci pleacă pe scara de serviciu, iar în privinţa „eternizării“ memoriei lor, lucrurile stau ca în cazul bustului savantului Victor Babeş, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, care se înfăţişează miilor de studenţi români şi străini mutilat, în indiferenţa conducerii UMF „Carol Davila“… (...)

    Un remarcabil eveniment, cu o deosebită semnificaţie iatroistorică, umană şi de pioasă aducere aminte, în spiritul unuia dintre enunţurile cuprinse în jurământul hipocratic: „Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa ce le sunt datorate“ (formulare modernă, adoptată la Geneva de Asociaţia Medicală Mondială, în 1975), s-a desfăşurat vineri, 16 iulie 2010, la Institutul Clinic Fundeni. (...)

„(…) viaţa copilului depăşeşte în valoare oricare etalon imaginabil“, scrie dl dr. Mihai Cezar Popescu, odinioară colaborator al săptămânalului nostru, acum redactor şef adjunct la MEDICINA MODERNĂ, în Editorialul revistei (intitulat „1 iunie 2010“) din nr. 6/2010, ce ne-a sosit, prompt, la redacţie. Frumos spus, dar enunţul nu se referă în mod practic la copilul român (ci la cel din… Marea Britanie – fie el şi cu handicap psihomotor sever!). Conaţionalul „îşi vede ameninţată existenţa într-un mod complex, la toate palierele ei: naşterea (numărul avorturilor se menţine ridicat, mortinatalitatea este una dintre cele mai ridicate din Europa, naşterile neasistate medical sunt mereu mai frecvente), creşterea şi dezvoltarea (procentul ridicat al familiilor cu venituri sub pragul sărăciei, alimentaţie precară şi/sau dezechilibrată, mediul familial marcat de alcoolism şi grave carenţe culturale), sănătatea (accesibilitatea limitată la servicii medicale de calitate, dotarea necorespunzătoare a clinicilor/serviciilor de pediatrie din teritoriu) şi educaţia (reducerea numărului de educatori/ învăţători/ profesori şi a numărului de instituţii de învăţământ, costuri ridicate şi în creştere pe care le presupun în special formele superioare de învăţământ“. (...)

   O monografie pe cât de actuală, pe atât de importantă este cea pe care o semnează în calitate de autor principal şi de redactor coordonator profesorul doctor Dan Mircea Cheţa, de la Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „N. Paulescu“ din Bucureşti: GENETICS OF DIABETES – THE TRUTH UNVEILED, apărută foarte recent la Editura Academiei Române în parteneriat cu S. Karger AG, din Basel (Elveţia). (...)

   Am asistat la un eveniment ştiinţific, probabil, unic, dar nu surprinzător. Unic, pentru că preocupările de ordin ştiinţific nu se află între priorităţile instituţiilor medicale private de la noi – cel puţin ale celor pe care, ca invitat, am avut prilejul să le cunosc, şi nu sunt puţine – interesul managerilor – chiar dacă sunt medici –, fiind cel bănesc. Sporirea veniturilor, chiar dacă afirmativ o bună parte vor fi dirijate către îmbunătăţirea dotării cu aparatură, în scopul ameliorării asistenţei medicale, într-o vreme când sistemul sanitar public e cvasifalimentar, e totuşi dominantă. Deloc surprinzător, dacă voi arăta că evenimentul a avut loc pentru a doua oară în organizarea Centrului de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“, în perioada 3–4 iunie a.c., sub numele de Zilele ştiinţifice „Victor Babeş“ – Ediţia a II-a. (...)

   La 17 aprilie a.c. s-au împlinit 21 ani de când această zi a fost consacrata ca dată de interes internaţional pentru a marca hemofilia – boala regilor. În fiecare an, asociaţiile pacienţilor cu această boală hemoragică de sorginte ereditară doresc să atragă atenţia opiniei publice, îndeosebi decidenţilor politici şi a responsabililor sanitari, asupra faptului că supravieţuirea hemofilicului este condiţionată de tratamentul cu factor hemolitic. La noi, Asociaţia bolnavilor hemolitici împreună cu relativ recent înfiinţata Asociaţie a pacienţilor suferind de boli cronice (C.O.P.A.C.) au decis ca apa unor fântâni din Capitală să fie colorată în roşu. (...)

    Neaşteptatei oportunităţi ce ni s-a ivit în această primăvară, primăvara anului celei mai profunde crize economico-financiare din ultimele opt decenii, am înţeles să-i răspundem prin organizarea celei de-a doua Gale a săptămânalului „Viaţa medicală“. Această extraordinară oportunitate venită dinspre ROMEXPO, liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, a constat din oferta de a ne găzdui Evenimentul în cadrul celei de-a XX-a ediţii ROMMEDICA. Alături de Rompharma (medicamente) şi Romoptik (aparatură şi instrumente optice), această tradiţională manifestare expoziţională dedicată sănătăţii publice şi private are loc între 26 şi 29 mai a.c., având ca grup ţintă medicii şi managerii de spitale. Am putut astfel continua ceea ce ne-am propus – la aceeaşi dată, 27 mai, dar 2009, la Ateneul Român – anume, să-i reunim anual, într-o sărbătoare, pe reprezentanţii elitei noastre profesionale, personalităţi din alte domenii, membrii formaţiunilor artistice ale confraţilor – scriitori, pictori, artişti fotografi, muzicieni –, întru neuitarea trecutului Medicinii româneşti şi exprimarea încrederii noastre în viitorul acesteia. (...)

   Ciudat de restrânsă mi se pare circulaţia REVISTEI ROMĂNE DE REUMATOLOGIE, aparţinând Societăţii ştiinţifice omonime şi încă nepreluată de concerne media cu sedii aflate peste hotare, în raport cu problematica de interes ubicuu, cea a patologiei reumatismale. Şi nici recenzarea publicaţiei în periodice de profil nu s-a bucurat de atenţie, o dovadă fiind şi faptul că, după multă vreme, am primit în redacţie ca recent nr. 4/2009 (vol. XVIII), când asaltului altor reviste nu prididim a-i face faţă. (...)

    Un coleg medic plecat de ani peste hotare revine chemat de dragostea patriei natale în frumosul oraş Baia Mare, să-şi revadă rude, ceva prieteni şi să se recreeze, undeva, spre Borşa, adăstând poate, în reverii adolescentine, în acel minunat loc dintre Moldova şi Transilvania, numit Pasul Tihuţa. Dar cum medicul rămâne medic şi în vacanţă, caută să se informeze şi asupra felului cum merg lucrurile în Sănătate, despre care prea puţine lucruri bune a auzit în ţara adoptivă. Din întâmplare şi spre satisfacerea curiozităţii sale, îi cade în mână revista MARAMUREŞUL MEDICAL, publicaţie editată de Colegiul Medicilor din acest judeţ, anume numărul 39/martie 2010, pe care am primit-o şi noi la redacţie. (...)

    Beneficiind de poziţia ocupată de-a lungul mai multor decenii în presa medicală, mi-am permis, în cuprinsul unor editoriale, să le sugerez celor care au trăit evoluţia unei specialităţi, naşterea unor instituţii, au cunoscut oameni şi faptele lor să le consemneze, salvând în acest fel de la uitare date şi informaţii ce ar putea, la un moment dat, să capete însemnătate iatroistorică. Aceasta mai ales în condiţiile în care disciplina de Istoria medicinii în ţara noastră se află, cred, într-un con de umbră: materie de studiu opţională în facultăţile de medicină; societate ştiinţifică frecventată, aproape în exclusivitate, de seniori; absenţa unor planuri de cercetare şi a metodologiei apropriate pentru aceasta; lipsa unei reviste şi a acelui muzeu naţional de istoria medicinii, pentru care atâta, în zadar, am pledat etc. (...)

     Monografia METALE PREŢIOASE – O ABORDARE FARMACOLOGICĂ, apărută la Editura „Gr. T. Popa“ a UMF Iaşi (2009), are ca autor pe foarte cunoscutul profesor universitar doctor Ostin C. Mungiu, intelectual de vază, personalitate nonconformistă şi figură carismatică a renumitei şi frumoasei Capitale moldave, unde s-au născut, au creat, dar şi de unde au plecat spre alte importante centre ale ţării literaţi, artişti, oameni de ştiinţă, între care mari medici, aducând – în anumite perioade ale istoriei noastre – faimă României. (...)

   Evident, nu există supravieţuitori participanţi la Primul Război Mondial. Rari sunt, probabil, românii care, născându-se ulterior anului 1918, să fi reţinut, din relatările părinţilor rămaşi în viaţă, crâmpeie din tragedia ce a însoţit retragerea, la Iaşi, a armatelor române, a instituţiilor statului, a Casei Regale şi a lipsurilor de tot felul. Apoi din perioada crizelor politice şi economice postbelice. Sunt vârstnici şi din ce în ce mai puţin numeroşi chiar şi combatanţii din cea de-a doua conflagraţie mondială… (...)