Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca vă invită să descoperiți masteratul în Medicina stilului de viață.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a pregătit pentru fanii din online un ghid medical de vară, care include informații despre nevii pigmentari (așa cum mai sunt numite alunițele).
Eldie și NN duc sprijinul pentru seniori în comunități: va avea loc o caravană națională și va fi oferit acces gratuit la soluții digitale pentru familii.
În cadrul proiectului FOCUS: Formare și Orientare pentru Cercetătorii UMFST în Sănătate, UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș va organiza, începând din luna septembrie 2026, o nouă serie de cursuri de formare.
În luna septembrie, Iașul va găzdui Congresul Anual al Societății Europene pentru Organe Artificiale.
Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” București este primul spital public din România echipat cu platforma laser LumeSeal.
Vocea pacienților contează în deciziile privind rambursarea medicamentelor.
Peste 200 de copii și adulți cu insuficiență functional de organ vital fază terminală, alături de familiile lor, medici și personal medical, se întâlnesc în perioada 26 august – 1 septembrie, la Saturn.
Cristiana Todiresei, cunoscută în mediul online mai ales pentru pagina sa, zenobisme, a povestit despre lupta sa cu endometrioza și adenomioza. A fost un drum lung până când tânăra a primit diagnosticul de endometrioză și de adenomioză.
Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) din Tulcea a făcut recent apel la donatorii de sânge pentru a acoperi necesarul de produse.
Incendiul de mici proporții de la I. C. Fundeni a fost lichidat rapid și nu a produs nici victime și nici pagube materiale mari. Activitatea medicală se desfășoară în prezent în condiții de maximă siguranță.
Asociația Zi de BINE a derulat în această vară două programe dedicate sănătății fizice și emoționale a copiilor, care pornesc de la probleme diferite, dar ajung în același loc: în familie.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general al caselor de asigurări de sănătate din mai multe județe.
Compania face următorii pași comerciali pe piața japoneză și aduce Ochelarii .lumen mai aproape de utilizatorii și partenerii niponi.
O piele frumoasă nu este rezultatul perfecțiunii, ci expresia unor alegeri bune, repetate în timp. Este unul dintre modurile prin care sănătatea din interior devine vizibilă la exterior, este de părere medicul Bianca Doamna.
Experții spun că pentru un control mai bun al tensiunii arteriale, pacienții nu trebuie doar să reducă aportul de sare, ci să crească consumul de potasiu.
Am aflat de la dr. Roxana Dumitriu-Stan, medic specialist endocrinolog, cum influențează temperaturile ridicate sănătatea pacienților cu boli ale sistemului endocrin.
Consiliul Județean a finanțat modernizarea Centrului de Fertilizare in Vitro din cadrul Spitalului Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Am stat de vorbă cu doctorița Vali Anton, medic specialist dermatovenerologie, despre tehnicile prin care poate fi tratată melasma.
ASSMB și ARNIS au pus bazele unui proiect dedicat mamelor și bebelușilor prematuri.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe