Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România anunță că este dispusă să colaboreze cu autoritățile în ceea ce privește implementarea Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva noului coronavirus.
Potrivit unei analize realizate de Eurostat, țara noastră a alocat pentru Sănătate cele mai mici sume din Uniunea Europeană.
Institutul Național de Sănătate Publică a postat ieri Raportul săptămânal de supraveghere cu privire la COVID-19. Date raportate sunt până la data de 29 noiembrie.
Președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Daniel Coriu, a transmis ieri un mesaj dedicat medicilor, cu ocazia zilei naționale a României.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut ieri declarații de presă, la finalul vizitei pe care a făcut-o la Spitalul Universitar de Urgenţă București.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din acest total, 353.188 de pacienți au fost declarați vindecați.
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare zonală pentru mai multe localități.
Primul lot al produsului imunomodulator OROSTIM-HV va fi lansat în curând pe piața din România, anunță MApN.
Au fost publicate noi reglementări în ceea ce privește sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de care beneficiază personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar. Este vorba de acel personal implicat în gestionarea cazurilor de COVID-19, în perioada stării de urgență și a stării de alertă.
La propunerea Ministerului Sănătății, a fost aprobată Hotărârea de Guvern privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România.
Organizația Mondială a Sănătății și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor trag un semnal de alarmă și spun că trebuie îmbunătățit gradul de testare pentru HIV în Europa.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din acest total, 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați.
Agenția Europeană pentru Medicamente sau EMA organizează în decembrie o întâlnire în mediul online în legătură cu vaccinurile anti-COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din total, 335.764 de pacienți au fost declarați vindecați.
Tehnologiile digitale sunt esențiale în ceea ce privește răspunsul la pandemia de COVID-19, care este o amenințare subită și severă la adresa sănătății publice.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Din acest total, 326.657 de pacienți au fost declarați vindecați.
Ca parte din eforturile continue de a împiedica răspândirea coronavirusului și de a oferi statelor membre echipamentele medicale necesare, Comisia Europeană a anunțat că a dat startul achiziției a 200 de roboți de dezinfectare care vor fi livrați spitalelor din întreaga Europă.
Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator a primit asigurări de la coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță, că tot personalul medical este luat în considerare pentru procesul de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Comisia Europeană a prezentat miercuri o Strategie farmaceutică pentru Europa, care înseamnă atât medicamente disponibile pentru toți, cât și medicamente accesibile din punct de vedere financiar și sigure.
Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente și mortale forme de cancer, dar povestea pacientului cu această boală poate fi plină de speranță cu o diagnosticare mai rapidă și un acces la tratament din primele stadii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe