Newsflash

Candid STOICA


Intenţii mari, rezultate doar pe jumătate

de Candid STOICA - ian. 28, 2022

Spectacolul „Miorița” e unul nonverbal, spectatorii fiind obligaţi să ghicească acţiunile celor de pe scenă. Impresionează în mod deosebit măștile expresive, dar totodată extrem de urâte.

O bijuterie Cehov cu o minunată actriţă

de Candid STOICA - ian. 21, 2022

Spectacolul „Cehov nu crede în lacrimi”, realizat în premieră de Mircea Constantinescu, la Teatrul Nottara, este absolut remarcabil prin emoţia pe care o degajă și concizia cu care prezintă personajele cehoviene.

Adio, Lucian Giurchescu!

de Candid STOICA - ian. 14, 2022

Duminică, 9 ianuarie, a plecat dintre noi marele regizor Lucian Giurchescu, autor al unor spectacole inegalabile.

Avariţia, o maladie fără leac

de Candid STOICA - ian. 14, 2022

Televiziunea Română a difuzat recent spectacolul Avarul, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Constantin Cotimanis în rol principal.

Premii și premieri teatrale

de Candid STOICA - ian. 7, 2022

Scriitori, regizori, traducători și actori în viaţă au fost premiaţi, la final de an, de revista Rinocerul (care apare de câţiva ani din fondurile Fundaţiei „Spirit Românesc”) și de editura Ghepardul, conduse de neobositul și împătimitul dramaturg Dinu Grigorescu.

O întâmplare de tot râsul

de Candid STOICA - dec. 24, 2021

Actorul, căruia amicii îi mai spun și Molia, avea un fel de defect: îi plăcea să râdă de alţii. Râdea și de sine de multe ori, dar cu precădere de alţii.

Dezbatere Cehov la Teatrul Mic

de Candid STOICA - dec. 17, 2021

Recenta premieră de la Teatrul Mic are la bază textul piesei „Anton in Show Business” al autoarei americane Jane Martin. Textul este, în ultimă instanţă, un eseu despre condiţia modernă a actorului.

La mulţi ani, Mitică Popescu!

de Candid STOICA - dec. 10, 2021

La începutul lunii decembrie, Mitică Popescu a împlinit 85 de ani. Deși încercat de viaţă, artistul a rămas același om vesel, ușor ironic și plin de bunăvoinţă.

Spectacol clinic inedit

de Candid STOICA - dec. 3, 2021

Festivalul Naţional de Teatru s-a încheiat, dar ecourile sale sunt încă prezente în mintea și inima iubitorilor de teatru. Din cele 31 de spectacole prezentate în cadrul festivalului, Efecte secundare a trecut aproape neobservat.

A plecat dintre noi un talent ieșit din comun

de Candid STOICA - nov. 26, 2021

Ne-a părăsit Boris Petroff, un împătimit al teatrului, un talent cu totul și cu totul ieșit din comun, care a sfinţit cu prezenţa lui scena teatrelor din Oradea, Piatra Neamţ, Târgoviște și București.

Naturaleţe și sinceritate la FNT

de Candid STOICA - nov. 19, 2021

Cu un text simplu, cursiv, și o regizare impecabilă, spectacolul Verde tăiat a fost o apariţie uimitoare și relaxantă la ediţia de a anul acesta a Festivalului Naţional de Teatru.

Monologuri despre viață

de Candid STOICA - nov. 12, 2021

Festivalul Naţional de Teatru 2021 a debutat cu osurpriză. Un spectacol realizat de Teatrul Naţional din Craiova, cu un text în premieră, cau un titlu neobișnuit, „Inimă și alte preparate din carne”.

Adio, Papil Panduru

de Candid STOICA - nov. 5, 2021

Ne-a părăsit Papil. Printre ultimii „mohicani” ai teatrului... Nu o să-i mai putem vedea statura zveltă,  privirea mândră și vorba ţanţoșă în răspăr.

Lecţie inimitabilă de teatru autentic

de Candid STOICA - oct. 22, 2021

Acum câteva zile, încercând să scriu despre un spectacol slab văzut de curând, într-o pauză, ochii mi-au căzut pe unul realizat pentru TV, cu ani în urmă și, încântat de ce vedeam, nu mi-am mai putut lua privirea de pe micul ecran.

„Paracliserul” la Teatrul Odeon

de Candid STOICA - oct. 15, 2021

Piesa Paracliserul, scrisă în 1970 de Marin Sorescu, a entuziasmat zeci de tineri actori români prin conţinutul ei ciudat, misterios, dar mai ales prin finalul ei incendiar.

Întrecere amicală pusă în slujba artei teatrului

de Candid STOICA - oct. 8, 2021

Din cauza resurecţiei pandemiei, cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, programată să aibă loc între 6 și 14 noiembrie, se va desfășura în format online. Sub umbrela Creaţia. Recreaţia. Re-creaţie, vor putea fi vizionate 38 de spectacole ale teatrelor din ţară și din Capitală, alese de un juriu format din criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza.

O mică bijuterie în mâna unor actori excepţionali

de Candid STOICA - oct. 1, 2021

Teatrul Teatrelli a găzduit spectacolul „Amor amar”, o piesuţă construită ca să amuze sau ca să ne arate unele inconveniente ale amorului în trei.

Delicii și intrigi politice

de Candid STOICA - sept. 17, 2021

Teatrul Naţional a redeschis stagiunea cu spectacolul Papagalul mut, în regia reputatului regizor de film Nae Caranfil. Artistul a mai montat în 1986 piesa „Acești nebuni făţarnici”.

Dan Puican, Omul Radio

de Candid STOICA - sept. 3, 2021

Ne-a părăsit Dan Puican, omul care timp de câteva decenii a regizat și a înregistrat o mie de piese de teatru pentru Teatrul Radiofonic.

Realism caricatural la Teatrul Național

de Candid STOICA - aug. 27, 2021

Povestea Gaiţelor sau a „Cuibului de Viespi” (cum s-a numit iniţial) de Alexandru Kiriţescu, o savuroasă dar și feroce satiră a moravurilor provinciale românești, a avut mare succes chiar de la premiera din anul 1929.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe