Spirometria derivă din cuvintele latine spiro (a respira) și meter (a măsura). Spirometrul a fost inventat în anul 1840 de un chirurg englez, dr. John Hutchinson. În anul 1950, Robert Tiffeneau, medic francez, a introdus noțiunea de FEV1. Spirometria este cea mai utilizată explorare funcţională respiratorie, o investigație nedureroasă, ieftină și care durează relativ puțin. Poate fi efectuată începând cu vârsta de șase ani. Este un test ce măsoară volumul de aer pe care un individ îl poate inspira sau expira într-o unitate de timp. De asemenea, spirometria este prima etapă în explorările funcționale respiratorii în măsurarea volumelor mobilizabile. Singură, ea nu poate determina volumele pulmonare nemobilizabile, nu poate dovedi concret restricția și nu pune diagnosticul final, ci ajută doar la conturarea acestuia.

Parametri măsurați

    Capacitatea vitală (CV) este volumul de aer care se elimină printr-o expiraţie maximă ce urmează unei inspirații maxime; are o valoare normală între 3,5 şi 5 litri, se calculează prin însumarea VC (volum curent) cu VIR (volum inspirator de rezervă) și VER (volum expirator de rezervă) și se exprimă în litri sau mililitri; scăderea capacității vitale cu peste 20% din valoarea teoretică de referinţă este patologică. Capacitatea vitală depinde de factorii determinanţi ai capacității pulmonare totale şi de cei ai volumului rezidual (exemple: elasticitatea parenchimului pulmonar, elasticitatea peretelui toracic, forţa muşchilor inspiratori şi expiratori, dar şi de proprietăţile căilor aeriene). Scăderea capacității vitale apare în restricţiile pulmonare (distrucţiile de parenchim pulmonar, patologiile neuromusculare, atelectazii, pleurezii, astm bronşic cronic).
    VC se exprimă în mililitri şi este volumul de aer care pătrunde în plămâni la fiecare inspiraţie normală sau care este eliminat în expiraţia normală. Valoarea lui medie este de 300 – 600 ml, în funcţie de individ şi de frecvenţa respiratorie în acel moment.
    Capacitatea Vitală Forţată (CVF) se exprimă în mililitri și este cantitatea de aer expirată după o inspiraţie profundă. În mod normal, cele două volume (capacitatea vitală şi capacitatea vitală forțată) sunt egale la pacienţii cu stare fiziologică foarte bună. Capacitatea vitală forţată scade în obstrucţia căilor aeriene prin compresie dinamică (emfizemul pulmonar şi bronhopneumopatia obstructivă cronică).
    Debitul expirator maxim de vârf (PEF – peak expiratory flow) măsoară cât de repede poate respira un individ. Este frecvent evaluat alături de capacitatea vitală forţată.
    Debitul expirator forţat (DEF) reprezintă capacitatea vitală forţată fie la 25%, fie la 75% din volumul de aer din timpul unei expiraţii forţate care urmează unei inspiraţii forţate.
    Volumul Tidal este cantitatea de aer inhalată şi expirată în mod normal şi reprezintă 15% din CV.
    Volumul expirator forţat (VEF) este volumul de aer expirat cu putere într-o singură respiraţie, unde cantitatea de aer expirată poate fi măsurată la o secundă, două secunde sau trei secunde.
    VER reprezintă 25% din CV, se exprimă în mililitri şi evaluează diferenţa dintre cantitatea de aer din plămâni după o expiraţie normală şi volumul aerului după ce are loc o expiraţie forţată.
    VIR reprezintă 60% din CV, se exprimă în mililitri şi reprezintă cantitatea de aer care pătrunde în plămâni în cursul unei inspiraţii maxime ce urmează unei inspiraţii normale.
    Debitul expirator maxim în prima secundă (VEMS=FEV1) este: volumul de aer eliminat între primul sfert din CV și până la cel de-al treilea sfert (FEF 25–75 forced inspiratory flow se exprimă în %); volumul de aer eliminat între al doilea sfert din CV și până la eliminarea celui de-al treilea sfert (FEF 50–75 forced inspiratory flow se exprimă în %); indicele de permeabilitate bronşică IPB/IT – indicele Tiffeneau este egal cu raportul VEMS/CVF.

Indicații

    Indicaţiile spirometriei sunt: diagnosticul sindroamelor pulmonare obstructive, restrictive sau mixte, evaluarea riscului preoperator, depistarea şi prevenţia efectelor unui tabagism cumulat din antecedente, aprecierea evoluţiei naturale, a prognosticului şi a evoluţiei sub tratament a unor boli pulmonare cronice; identificarea persoanelor ce suferă de disfuncţii ale corzilor vocale; depistarea persoanelor ce prezintă risc de barotraumă ca urmare a scufundării la mare adâncime; excluderea bolilor pulmonare când se suspicionează o afectare extrapulmonară; în expertiza capacitaţii de muncă şi pentru identificarea tulburărilor de la nivelul aparatului respirator la persoanele expuse noxelor profesionale; determinarea reactivității bronşice la pacienţii suspectaţi de astm bronşic; evaluarea în vederea diagnosticelor diferenţiale pe baza unor simptome ca: tuse persistentă, dispnee, wheezing; identificarea afecţiunilor neuromusculare cronice; monitorizarea reacțiilor adverse ale medicamentelor cu toxicitate pulmonară cunoscută; evaluarea statusului clinic înainte de începerea programelor de activitate fizică intense și în cadrul programelor de reabilitare medicală, respectiv evaluarea persoanelor aflate în situații cu implicare medico-legală; evaluarea stării de sănătate a respirației; supraveghere epidemiologică sau studii de cercetare.
     Spirometria se efectuează pe stomacul gol, fără ca pacientul să fi consumat cu o oră înainte alimente, ţigări, cafea, alcool sau droguri, respectiv medicamente care ar putea influenţa testul. Pacientul nu va face efort fizic intens cu mai puțin de 30 minute înainte de acest test.
    Există 12 motive pentru care un pacient trebuie să efectueze o spirometrie: este sau a fost fumător; respiră mai dificil în ultima perioadă; urcatul scărilor determină dificultăți de respirație; nu mai poate face activități sportive așa cum obișnuia; este îngrijorat de rezultatele din timpul exercițiilor fizice; tușește de câteva luni sau ani (exemplu: tusea fumătorului); respirația șuierătoare; prezintă tuse cu expectorație chiar dacă nu este răcit; a urmat un tratament pentru o boală pulmonară; este îngrijorat de sănătatea plămânilor săi; simte că nu se oxigenează cum trebuie; simte un disconfort când inspiră sau expiră. Dacă pacientul întrunește unul sau mai multe motive menționate, trebuie să efectueze o spirometrie.

Contraindicații

    Contraindicaţiile spirometriei sunt relative sau absolute. Din categoria celor relative fac parte: angina pectorală instabilă; anevrismul abdominal, anevrismul cerebral sau toracic; hemoptizia recentă; pneumotoraxul în antecedente sau tromboembolismul pulmonar recent; intervenţii chirgicale recente (oculare, toracice sau abdominale); durerea acută toracică sau abdominală, indiferent de cauză; durerea bucală sau facială exacerbată de piesa bucală; demența sau confuzia mentală; vărsături, vertij. Contraindicația absolută este prima lună post-infarct miocardic acut.