Newsflash
Apariții editoriale

Întoarcerea la Natură

de Dr. Emilian Dobrea - oct. 21 2022
Întoarcerea la Natură

Lucrarea „Plante antivirale – te ajută să fii cu un pas înaintea bolii“, scrisă de Virginia Faur, se adresează în egală măsură tuturor celor care cred că omul este legat de mediu și că aici își găsește sănătatea.

SKM_C224Med22091410180

        Cartea apărută la Editura Medicală reușește să fie utilă fiecăruia dintre noi, indiferent de ipostaza în care ne aflăm. Autoarea are încredere în posibilităţile nelimitate ale mediului natural ca sursă a sănătăţii. Această încredere a condus-o la elaborarea cărţii, prin care-și împărtășește acumulările, har primit pentru a fi dat.

        Eu m-am născut într-o familie de intelectuali; tatăl meu a fost medic radiolog, iar mama, profesoară. Am avut un unchi la Herendești (un sat lângă Lugoj), care a folosit plante de leac. Eu însumi folosesc plantele în tratarea pacienţilor mei; nu putem neglija faptul că, din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit plantele medicinale pentru vindecarea bolilor. Nu trebuie să uităm că din ierburi s-au născut medicamentele. Și astăzi, multe medicamente moderne se obţin din produse naturale, în majoritate plante.

Homeopatia ca sursă de sănătate

        Pe zi ce trece, ne vom apropia de epoca biologică, unde vom fi mai aproape de Natură. Dar întoarcerea la Natură nu este o simplă atitudine, ci este o necesitate. Eu îmi exprim speranţa că un număr mai mare de specialiști vor înţelege că utilizarea „leacurilor băbești“ constituie o sursă de sănătate. Principiile active din plante sunt un izvor de sănătate al Naturii, dat omului, dar de care acesta s-a apropiat prea puţin. Este un domeniu puţin explorat și acesta trebuie să fie drumul de întoarcere spre modelele naturale ale compușilor chimici de o complexitate deosebită.

        Apreciez faptul că în carte sunt trecute formulele chimice ale principiilor active. În această lume de formule, fenomenele catalitice și biocatalitice sunt puţin cunoscute, iar cunoașterea rolului acestora va putea deschide calea spre pătrunderea și înţelegerea fitoterapiei și, mai ales, a homeopatiei, ca surse de sănătate umană în viitor. De aceea, consider că după această carte trebuie să urmeze altele care să deschidă un drum lung, anevoios, dar plin de satisfacţii pentru medici, farmaciști, chimiști, biologi și, în același timp, unul plin de speranţe pentru cei în suferinţă.

        Virginia Faur face descrierea plantelor care s-au dovedit a fi eficiente împotriva infecţiilor virale și oferă instrucţiuni privind modul de preparare și administrare a acestora pentru combaterea infecţiilor și întărirea imunităţii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe