Newsflash
ACTUALITATE

ANT: Creșterea numărului de donatori trebuie prioritizată

de Cristina GHIOCA - feb. 26 2025
ANT: Creșterea numărului de donatori trebuie prioritizată

Marți, 25 februarie a.c., ANT a lansat campania „Cadoul Vieții”. Scopul acesteia este creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației și încurajarea donării de organe.

Oficialități și profesioniști din domeniul Sănătății, alături de pacienți au participat, marți, 25 februarie, la evenimentul de lansare al campaniei „Cadoul Vieții”, derulată de Agenția Națională de Transplant (ANT).  În cadrul campaniei a fost realizat și un spot care va fi difuzat la posturile de televiziune.  

Scopul campaniei este  creșterea nivelului de conștientizare în rândul populației și încurajarea donării de organe, în condițiile în care peste 3.000 de pacienți se află pe listele de așteptare pentru un transplant.

„Ne aflăm într-un moment crucial în care trebuie să prioritizăm creșterea numărului de donatori și să extindem rețeaua de transplant la nivel național. Prin campania Cadoul Vieții ne dorim să informăm și să sensibilizăm populația cu privire la importanța acestui gest altruist, care poate salva vieți”, a declarat dr. Guenadiy Vatachki , directorul executiv al ANT.

La rândul său, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a subliniat necesitatea unei schimbări de paradigmă în domeniul transplantului: „Transplantul de organe nu este doar un act medical, ci un simbol al solidarității umane. (…) Este esențial să creștem transparența procesului și să consolidăm încrederea publicului. Prin această campanie, ne dorim să aducem o schimbare reală în percepția și acceptarea donării de organe”. 

În același timp , prof. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România, a subliniat rolul pe care medicii îl au în procesul de donare: „Consider că în calitate de colegiu profesional trebuie să fim într-adevăr o voce proactivă, un partener și un susținător al activității de transplant de organe și țesuturi. Nu vorbim de un simplu gest medical, acest transplant de organe este un act de solidaritate, este un act de umanitate, este un act de altruism și poate cel mai important aspect este legat de faptul că acest act se desfășoară într-un moment de mare emoție pentru aparținătorii donatorului”. 

Totodată, ea a subliniat importanța abilităților de comunicare în relația medic-pacient-aparținători: Poate cele mai importante abilități pe care profesioniștii trebuie să le dobândească sunt acelea de comunicare pentru că trebuie reușească să susțină familiile în depășirea unui asemenea moment tragic, cum este pierderea unei vieți omenești, dar în același timp trebuie să găsească resurse pentru a-i mobiliza pe cei rămași către un gest mobil, către un gest altruism, care este de fapt viață pentru persoanele care primesc aceste organe și viața este elementul pentru care noi, profesioniștii din sănătate, luptăm zi de zi”. 

 


Notă autor:

Foto: ANT/Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe