Ministerul Sănătății construiește noul Centru Chirurgical Cardiovascular al Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș.
Ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, amintește despre un alt proiect major pentru sănătatea din România care prinde contur. Lucrările avansează conform graficului de execuție, iar construcția a depășit deja jumătatea drumului către finalizare, se precizează într-o postare publicată pe Facebook de Ministerul Sănătăţii.
Cu o valoare totală de peste 700 milioane de lei, investiția înseamnă șansa la viață pentru mii de pacienți și un pas hotărât spre o medicină modernă și performantă.
Noua clădire, cu o suprafață desfășurată de peste 19.000 metri pătrați, va deveni un centru medical de excelență în chirurgia cardiovasculară și transplantul cardiac, construit după cele mai înalte standarde europene.
Va găzdui săli de operație ultramoderne, unități ATI specializate, spații dedicate cercetării și formării medicale, toate integrate într-un sistem inteligent, gândit pentru eficiență, siguranță și confort.
„O investiție de interes național, local și academic, născută din munca și visul unei echipe care nu a încetat să creadă. Un proiect de suflet pentru întreaga comunitate medicală, care va pune România pe harta centrelor de excelență din Europa”, așa a descris dr. Alexandru Rogobete noul centru.
El a felicitat echipa de conducere a spitalului și i-a felicitate pe toți cei implicați, la nivel local, pentru implementarea acestui proiect.
Sursa foto: https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe