Grupul Medicana organizează pe 11 aprilie, la București, un eveniment gratuit pentru pacienții români.
Producătorul român de suplimente alimentare, Cosmo Pharm, inaugurează, în Capitală, un laborator high-tech dedicat cercetării și producției de suplimente alimentare.
Un nou Centru de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie se va deschide peste doi ani în comuna Lovrin, ca secție externă a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara.
Anual, la 7 aprilie este marcată Ziua Mondială a Sănătății. Cu acest prilej, Institutul Național de Sănătate Publică subliniază condițiile esențiale pentru reducerea mortalității materne și infantile.
În cadrul unui eveniment dedicat Educației și Sănătății, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a marcat Ziua Mondială a Sănătății printr-o întâlnire specială.
Agenția Europeană pentru Medicamente a transmis la începutul lunii aprilie care sunt recomandările sale pentru compoziția vaccinului gripal sezonier 2025-2026.
Anul 2024 a marcat inaugurarea oficială a Institutului Confucius la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
De Ziua Mondială a Sănătății, reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București atrag atenția că au o cazuistică extrem de mare a sarcinilor cu risc.
Președintele interimar al României și Administrația Prezidențială transmit astăzi un mesaj de apreciere tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății.
Bugetul pentru 2025, alocat Subprogramului național de Sănătate pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist a fost majorat, au anunțat,recent, reprezentanții CNAS.
Zilele trecute, în cadrul compartimentului de ORL de la Spitalul Clinic Colentina a fost realizată o intervenție chirurgicală complexă pentru îndepărtarea unei tumori rare – adenocarcinom de palat dur.
Spitalul Clinic Județean din Arad introduce o procedură minim invazivă pentru afecțiuni biliare și pancreatice.
În perioada 7-10 mai sunteți invitați să luați parte la o nouă ediție a Conferinței Naționale de Primăvară a Societății Române de Cardiologie, la Sibiu. Tema evenimentului: aritmiile cardiace.
Datele arată că aproximativ 35% din totalul tulburărilor mintale se declanșează înainte de vârsta de 14 ani.
La începutul lunii martie a fost lansată harta studiilor clinice din Uniunea Europeană.
Salvați Copiii România a lansat aplicația INFOMama, de informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an. Aceasta a fost creată cu ajutorul medicilor neonatologi, pediatri, ginecologi și psihologi.
Federația „Solidaritatea Sanitară” din România organizează în 4 aprilie 2025, la Cluj-Napoca, conferința „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?”.
Proiectul FAVORIT+ din România (Sectorul 6 al capitalei) a fost selectat în cadrul celei de-a treia cereri de inițiative urbane inovatoare.
Patru tineri de 17 ani din România au pus bazele Asociației „Prin tine faci bine”, o inițiativă care își propune să schimbe mentalități și să contribuie la salvarea unor vieți.
Conferința de Medicina Familiei, cu participare internațională, a ajuns anul acesta la ediția a XXI-a. Manifestarea științifică a fost organizată de Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe