Compania Eko a lansat run software bazat pe inteligenţă artificială, care identifică dacă sunetele produse de bătăile inimii pacientului sunt sau nu un factor ce ar indica prezenţa unei boli cardiace.
Cum ar fi ca medicii să folosească stetoscoape digitale care să „comunice” direct către o bază de date sunetele cardiace? Viitorul acesta este mai aproape decât credeţi, întrucât inteligenţa artificială ajută doctorii să identifice unele boli ale inimii.
Compania Eko a lansat recent un software bazat pe inteligenţă artificială (IA), pe care CEO-ul îl descrie ca fiind un „Shazam pentru bătăile inimii”. Noua platformă se conectează cu stetoscoapele digitale ale aceleiași companii și identifică dacă sunetele produse de bătăile inimii pacientului sunt sau nu un factor ce ar indica prezenţa unei boli cardiace.
„Știţi aplicaţia pentru identificarea muzicii, care vă ajută să vă daţi seama ce melodie se aude din boxe? Noi facem același lucru, doar că identificăm sunetele inimii”, a declarat, într-un interviu recent,
Connor Landgraf, cofondator și CEO al Eko, descriind noul produs.
Eko este renumită pentru stetoscoapele sale digitale. La jumătatea lunii februarie a.c., compania a lansat platforma Sensora. Aceasta este alcătuită dintr-un software bazat pe IA, special conceput pentru detectarea precoce a bolilor cardiace.
Stetoscoapele digitale ale producătorului menţionat există pe piaţă de aproape un deceniu, iar peste 300.000 de doctori le folosesc deja. În esenţă, Sensora funcţionează prin conectarea la aceste stetoscoape; ea identifică suflurile cardiace, semne de boală cardiacă valvulară.
Plaftorma utilizează un algoritm pentru a căuta mai ușor într-o bază de date proprie ce conţine diferite tipuri de sunete produse de inimă. Ea determină dacă sunetele pe care medicul le aude prin stetoscopul digital sunt normale sau anormale.
Sensora transmite apoi o notificare către clinician, prin intermediul unei aplicaţii care poate fi instalată pe smartphone sau pe tabletă. Medicul obţine interpretarea sunetului produs de bătăile inimii chiar în cabinetul unde are loc examinarea pacientului.
Citește și: Anemia la copii, depistată cu un smartphone
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe