Undeva, cândva, o persoană cu infecții repetate de tract urinar a început tratamentul cu antibiotic. Având în vedere problematica și istoricul evaluat cu atenție, medicul curant a ales să recomande repetarea analizei urinare inclusiv pe parcursul tratamentului. Mai mult decât atât, așa cum uneori se întâmplă („nimic nu este întâmplător!”), persoana respectivă avea o cunoștință care exact în această perioadă a început să aibă o simptomatologie asemănătoare. Istorisirea include și faptul că laboratorul de analize se afla într-un oraș, iar doamnele cu suferința urinară în apropierea altui oraș. Pentru a aduce materialul biologic (urina) a fost necesară deplasarea (tocmai într-o zi cu polei). 

Având în vedere distanța dintre cele două orașe, dar și faptul că în orașul mai apropiat există laboratoare, medicul curant a solicitat ca analiza de control (pentru persoana sub tratament) și analiza pentru verificare (pentru persoana suferindă) să fie făcute cât mai aproape de casă. Zis și făcut. Analiza 1: urocultură negativă; analiza 2: urocultură pozitivă, antibiogramă și tot ce este necesar. Iar de aici, începe legătura cu titlul articolului. 

Lucruri posibile 

Știind că există posibilitatea preparării unui autovaccin, având în vedere că ambele persoane auziseră de această posibilitate și își manifestaseră dorința de a beneficia de acest preparat, s-a solicitat laboratorului din orașul mai apropiat să fie de mai mult ajutor și să transmită sau să înmâneze placa cu mediul de cultură și microbul implicat pentru a se prelua și prelucra în vederea preparării autovaccinului. Este momentul „stop” = „nu putem”, „nu vă dăm”. Medicul curant a cerut numărul de telefon pentru a discuta cu șefa laboratorului (privat), însă pe buletinul de analiză era notat doar un număr scurt, probabil al „laboratorului central” (în alt oraș), număr la care răspundea... un robot.

Soluția? Unica soluție a fost ca produsele de analizat să fie din nou aduse în orașul în care locuiește medicul curant (timp suplimentar și nu numai atât). 

O concluzie a medicului curant: „Cu cât încerci să ajuți mai mult, cu atât este mai greu/imposibil”.

Este oare imposibil? Fără dubiu: NU! Cu bunăvoință și grijă (în special pentru cel care suferă), multe lucruri sunt posibile.

Puterea exemplului

În alt loc din țara noastră, într-o unitate de mai mari dimensiuni, era internată o pacientă cu multe suferințe. Între altele, leziuni extinse care impuneau un tratament local – antiseptic, pansamente sterile – realizat repetat. Respectiva persoană era puțin... în așteptare. O doamnă medic a ajuns să o vadă și a întrebat de ce nu s-a realizat o anumită procedură, iar răspunsul multora dintre cei întrebați a fost, rând pe rând „nu e treaba noastră”. 

În aceste condiții, doamna doctor, deși avea cu totul alte atribuții, a început să se prezinte zilnic în salonul respectiv, a solicitat și obținut materialele necesare și a început să facă personal antiseptizarea și pansarea. O vreme unica reacție a fost mirarea exprimată fie prin ridicări de sprâncene, fie chiar prin întrebări „de ce?” „tocmai tu?” ș.a. Apoi, o altă colegă medic și alte colege asistente medicale au venit și au început să o ajute. Pe scurt, evoluția pacientei s-a schimbat semnificativ în bine. 

Acțiunea a fost, ulterior, sursa unei excelente prezentări în cadrul unei conferințe medicale în care s-au discutat multe aspecte deosebit de importante pentru controlul și prevenirea infecțiilor.

Așa cum era de așteptat, unul dintre premiile oferite de organizatori a fost decernat acestei echipe deosebite din care au făcut parte persoane cu gradul de asistent medical, biolog sau de medic, echipă care a demonstrat că Este Treaba Noastră!