La teatrul Arte dell’ Anima, regizorul Andrei Rareș Adam a pus în scenă, la sfârșitul lunii iulie, piesa de teatru Mersul trenurilor, al cărei scenariu îi aparține. Spectacolul este alcătuit din trei scene și are trei personaje interpretate de actorii Teodora Daiana Păcurar, Robert Poiană și Alexandru Budacă.
Acțiunea pornește chiar într-un tren, în care doi necunoscuți, Robert (Robert Poiană) și Cecilia (Teodora Daiana Păcurar), se întâlnesc și încearcă să se apropie. Dialogurile sunt stângace, dar spumoase. Interacțiunea dintre cei doi sfârșește brusc în scena a doua, din cauza unui gest aparent nevinovat. În cea de-a treia scenă, toate convențiile se rup, iar acțiunea ia o întorsătură cu totul neașteptată.
Așa cum aflăm din prezentarea online a spectacolului, „Mersul trenurilor” este, în esență, „o poveste comică și dramatică, desfășurată pe un fundament de teatru al absurdului”, regizorul însuși fiind caracterizat ca având „idei abstracte”.
Decorul minimalist și spațiul mic de desfășurare al piesei apropie artiștii de spectatori, iar talentul tinerilor actori dă un suflu aparte piesei. Teodora Daiana Păcurar și Robert Poiană își interpretează rolurile cu multă naturalețe, reușind să intre foarte bine în pielea personajelor, respectiv doi tineri actori aparent timizi, aflați la începutul carierei. De altfel, pe cei doi i-am remarcat în alte piese, unde au interpretat cu multă măiestrie roluri mai dificile decât acestea. Alexandru Budacă dă dovadă de o adevărată iscusință în interpretarea regizorului excentric Damian, care, odată intrat în scenă, dă o cu totul altă dinamică spectacolului.
În ansamblul său, „Mersul trenurilor” este o piesă de teatru revigorantă, care induce un amalgam de stări. La capătul său, spectatorii „iau acasă” un kilogram de zâmbete, dar și câteva teme de gândire.
Dacă primele două părți ale piesei se desfășoară lin, publicul este aruncat într-o lume total diferită în cea de-a treia parte. După ce spectatorii ajung să se întrebe dacă debutul piesei a fost o întâmplare reală sau o imagine dintr-un spectacol, ulterior ei asistă la un tăvălug de situații și imagini dintr-o realitate aproape absurdă. De altfel, această ultimă bucată a piesei de teatru este și plină de semnificații.
În debutul scenei, dialogurile tragicomice dezvăluie realitățile vieții de actor: lucrul sub îndrumarea unui regizor care se crede Dumnezeu – o satiră extrem de bine creionată; disputele născute între regizori și actori în timpul repetițiilor sau sacrificiile pe care, uneori, actorul este obligat să le facă pentru a-și câștiga pâinea.
În încheierea spectacolului, cele trei personaje adresează spectatorilor o serie de întrebări care invită la reflecție. Ulterior, ei sunt îndemnați să aibă curajul să iubească și să-și trăiască viața din plin, pentru că, în definitiv, fiecare om este stăpân pe propria existență – actorul principal în propria operă de teatru.