Newsflash
ACTUALITATE Știri

„Moleculele goale” ar putea stoca gazele cu efect de seră

de Magdalena Tănăsescu - apr. 29 2024
„Moleculele goale” ar putea stoca gazele cu efect de seră

O echipă condusă de cercetători de la Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh a creat molecule goale, asemănătoare unor cuşti, ce prezintă capacităţi ridicate de stocare a gazelor cu efect de seră.

Este vorba de gaze precum dioxidul de carbon şi hexafluorura de sulf. Acesta din urmă este mai puternic decât cel cauzat de dioxidul de carbon şi poate rezista mii de ani în atmosferă.

„Aceasta este o descoperire interesantă, deoarece avem nevoie de noi materiale poroase pentru a ajuta la rezolvarea celor mai mari provocări ale societăţii. De exemplu, captarea directă din aer a dioxidului de carbon este din ce în ce mai importantă, deoarece chiar şi atunci când vom înceta să mai emitem dioxid de carbon, va exista în continuare o nevoie uriaşă de captare a emisiilor anterioare, care se află deja în mediul înconjurător”, a afirmat Marc Little, unul dintre coordonatorii studiului. 

Potrivit acestuia, plantarea de copaci este o modalitate foarte eficientă de a absorbi carbonul, dar este foarte lentă. 

„Aşadar, avem nevoie de o intervenţie umană - cum ar fi moleculele create de om - pentru a capta mai rapid şi eficient gazele cu efect de seră din mediul înconjurător”, a precizat Marc Little, citat de Agerpres


Cercetătorii au folosit simulări pe calculator pentru a prezice cu exactitate modul în care moleculele se vor asambla în noul material poros. Această metodă ar putea fi îmbunătăţită în viitor prin utilizarea inteligenţei artificiale (AI).

Pe lângă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Heriot-Watt, la realizarea studiului au participat cercetători de la Universitatea din Liverpool, Imperial College London, Universitatea din Southampton şi Universitatea de Ştiinţă Şi Tehnologie din China de Est. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe