Farmacistul este un profesionist-cheie în sistemul de sănătate. Acesta este mesajul transmis sâmbătă, 25 septembrie, de autorități, cu ocazia Zilei Mondiale a Farmacistului.
Tot cu această ocazie, reprezentanții Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București și ai Colegiului Farmaciștilor din România (CFR) au transmis un mesaj în contextul Zilei Mondiale a Farmacistului, marcată la 25 septembrie.
Farmacistul este și trebuie să fie înțeles ca fiind unul dintre stâlpii sistemului de sănătate, fiind un profesionist-cheie pentru sănătatea oamenilor, implicat la nivel de societate în procesul de prevenție a stării de boală, precum și ca parte integrantă a echipei multidisciplinare care se ocupă de îngrijirea pacienților, cu atribuții complexe și esențiale. Acesta este mesajul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și al Colegiului Farmaciștilor din România în contextul Zilei Mondiale a Farmacistului.
Anul acesta, Ziua Mondială a Farmacistului, care a fost marcată la 25 septembrie, a avut ca motto Farmacia: Întotdeauna de încredere pentru sănătatea dumneavoastră (Pharmacy: Always trusted for your health).
Studii publicate recent arată o asociere importantă între încrederea în profesioniștii din sănătate și rezultatele terapiei urmate (1). Pentru o relație bazată pe încredere este nevoie de mai multe elemente interconectate, dintre care poate cele mai importante sunt o relație pozitivă bazată pe empatie, dar și profesionalism și expertiză reală, se arată în comunicatul remis redacției.
În prezent, în România au drept de liberă practică peste 20.000 de farmaciști – o resursă umană importantă – însă percepția asupra profesiei de farmacist nu este întotdeauna exactă și completă.
„Profesia de farmacist este extrem de complexă. Conform legii, serviciile farmaceutice sunt parte a sistemului de sănătate și au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea calității vieții noastre. Aceasta înseamnă că farmaciștii, pe lângă eliberarea și consilierea privind modul de utilizare și administrare a medicamentelor, pe lângă asigurarea accesului la medicație prin prepararea diferitelor forme farmaceutice, identificarea efectelor adverse a medicamentelor și a face recomandările necesare evitării lor, pot și este benefic să fie parte activă a acțiunilor care se fac pentru sănătatea publică, a prevenției în acest domeniu și a informării populației pe tematici legate de sănătate prin canale oficiale”, a declarat prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România.
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, prin Facultatea sa de Farmacie, pregătește an de an profesioniști în domeniul farmaceutic, a ținut să transmită prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București:
„Ei au o contribuție reală la dezvoltarea acestei profesii în țara noastră. Cred în rolul important al farmacistului în sistemul de sănătate românesc, eu însumi colaborez deosebit de bine cu colegii farmaciști în activitățile clinice și mă bucur să văd interesul tinerilor pentru a urma cursurile Facultății de Farmacie din universitatea noastră, ceea ce arată că profesia se bucură de interes și respect. Cu toții trebuie să ținem cont că farmaciștii trebuie apreciați, în primul rând datorită importanței pe care o au prin activitățile lor asupra sănătății noastre, a tuturor”.
Eliberarea medicamentului nu este un act doar comercial, chiar dacă este preparat industrial. Farmacistul, absolvent al universităților de medicină și farmacie poate fi în același timp om de laborator sau educator pentru pacienți, iar pentru a-și îndeplini atribuțiile cu profesionalism și eficient, beneficiază de o educație academică solidă și continuă, au atras atenția specialiștii.
„Avem un învățământ farmaceutic modern, care respectă întru totul standardele europene, actualizat prin pregătirea continuă pentru a fi la curent cu cele mai noi informații din cercetarea din domeniu, învățământ care este punctul de plecare pentru ca să putem fi profesioniști în domeniul farmaceutic. Acesta, la rândul său, este esențial pentru accesul oamenilor la servicii de sănătate de calitate, la medicamente, la terapii și informații sigure și eficiente. La nivel mondial, rolul farmacistului se dezvoltă rapid, iar farmaciștii români, cunosc și se aliniază la aceste tendințe, cu atât mai mult cu cât diploma de farmacist este recunoscută automat în toate țările din Uniunea europeană și deci o pot utiliza pentru practica imediată și în afara țării noastre”, a declarat prof. dr. farm. Doina Drăgănescu, decanul Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Expertiză, șiință, dezvoltare și empatie. Acestea sunt direcțiile pe care evoluează profesia de farmacist în țara noastră, direcții care se armonizează, de altfel, și cu jurământul depus la absolvire:
„În intreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine profund umană față de om şi colectivitate. Voi respecta demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu conştiinciozitate, respectând normele de etică şi de deontologie farmaceutică. Voi fi corect cu mine însumi şi cu confrații mei, cărora le voi cere colaborarea, şi nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului. Voi păstra secretele încredinţate de pacienți, chiar şi după decesul acestora. Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist sa fie utilizată impotriva sănătăţii şi vieţii omului. Voi fi răbdător şi înțelegător față de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit. Jur, pe onoare, în mod solemn şi liber!”
Cu ocazia Zilei Mondiale a Farmacistului, 25 septembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prin Facultatea de Farmacie, în parteneriat cu Colegiul Farmaciștilor din România, au lansat campania Farmacist pentru România, o inițiativă de informare și conștientizare a rolului complex al farmacistului în sistemul de sănătate și în societate.
Fotografie creată de Karolina Grabowska, de la Pexels
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe