Colegiul Medicilor (CM)
este perceput de unii medici, mai ales tineri, ca o autoritate a statului și nu
ca propria lor organizație. Ca statul, Colegiul îți ia banii și din când în
când îți eliberează câte un carton pe care scrie că ai drept de practică. Nu
este niciun fel de selecție la intrarea în Colegiul Medicilor: nu dai examen de
competență medicală, nu ești testat psihologic, nu ai nevoie de cazier judiciar
– pe scurt, nu te întreabă nimeni nimic. Plătești, arăți diploma de absolvire
sau de specialitate și intri. Eventuala adeverință că nu ești tulburat mintal e
ușor de obținut de la un coleg compliant. Acumularea de credite de educație
medicală continuă este plătită de firmele farmaceutice, cărora CM le vinde
„indulgențe“ sub forma acreditării manifestărilor științifice. În realitate,
acestea fac promovare farma mai bine sau mai prost mascată, cu concursul
„marilor noștri specialiști” din universități, care nu se ostenesc nici măcar
să traducă diapozitivele livrate de firme. CM nu te apără la nevoie, pentru că
deciziile comisiei de jurisdicție sunt în general ignorate de judecători.
Declinul constant al reclamațiilor pacienților adresate CM nu se datorează
îmbunătățirii performanței sau amabilității doctorilor, ci faptului că
pacienții se adresează din ce în ce mai des direct justiției.
Cum ar putea Colegiul
Medicilor să redevină relevant pentru medici? Ar putea face o „schimbare la
față“ generală, mijlocită prin schimbarea legii pe baza căreia funcționează. CM
ar trebui să se ocupe de stabilirea necesarului de specialiști și de alocarea
lor în teritoriu. Apoi, CM ar trebui să organizeze concursul de admitere în
rezidențiat, iar la final să organizeze examenul de confirmare în specialitate.
Tot CM ar trebui să contracteze cu universitățile de medicină formarea acestor
specialiști pe baza unei curicule de pregătire elaborată de CM în colaborare cu
societățile medicale de profil. Dacă o universitate se dovedește neserioasă, nu
se ocupă de rezidenți, aceștia au rezultate slabe la examenul de confirmare sau
chiar rezidenții reclamă nereguli, universitatea va putea fi penalizată prin
rezilierea contractului. Banii pentru aceasta există, pot fi transferați de la
MS și pot fi suplimentați prin taxe pentru cei care dau a doua sau a treia oară
examen de admitere în rezidențiat. Prima încercare trebuie să fie gratuită.
Ideea este că acum universitățile nu urmăresc decât profitul (număr mare de
rezidenți, catedre supradimensionate, lefuri) și nu le interesează calitatea
„produsului“. CM, în schimb, ar trebui să fie interesat în primul rând de
calitatea și competența corpului medical. În această situație, deocamdată ușor
utopică, mă aștept ca medicii să fie mândri că sunt membri ai CM și să fie mai
solidari între ei. Cu cât intrarea în club e mai dificilă, cu atât clubul e mai
puternic.
Dar, până la această
schimbare majoră, pot fi făcuți pași mai mici și la fel de utili, care pot fi
inițiați și puși în practică de colegiile județene. De exemplu, Colegiul
Medicilor ar trebui să nu mai autorizeze contra cost cabinete/spații cu
destinație medicală. Oricum nu poate reglementa numărul de specialiști într-un
teritoriu, iar registrul unic al cabinetelor e la DSP, cum și trebuie să fie.
Deci CM autorizează medicii, iar DSP autorizează spațiile pe baza inspecției de
specialitate. În plus, Casa de asigurări își face propria inspecție când
soliciți un contract pe asigurări, cum e și normal într-o relație contractuală.
Cred că majoritatea medicilor va aprecia această ușurare a poverii actelor de
înființare, dar și economia realizată. Un alt exemplu este de la comisia de
jurisdicție. Dacă aceasta hotărăște că medicul reclamat nu este vinovat și
decizia este eventual confirmată de comisia superioară de la CMR, ar trebui ca
CM să sprijine medicul dacă pacientul se adresează justiției. Cea mai bună
formă de sprijin ar fi alocarea unei sume (fixă, procentuală, ca procentele de
subvenție la medicamentele generice) pentru a ajuta medicul să-și plătească
avocatul ales. Această sumă ar trebui probabil să acopere jumătate din
cheltuielile de judecată ale medicului. Asta ar fi o dovadă substanțială de
solidaritate a CM. O altă dovadă de solidaritate colegială ar fi să-i ajutăm pe
medicii care clachează. Fie fac burn-out la serviciu, fie li se destramă
viața personală, ei riscă să se afunde în depresie, alcool sau cinism. Putem
să-i ajutăm discret și eficient, fie plătind prin colegiu ședințe de
psihoterapie (vezi mai sus propunerea pentru avocați), fie cu o internare la
reabilitare sau trimiterea într-o stațiune climaterică pentru recuperare.
În ceea ce privește
manifestările științifice medicale, este o „producție la hectar“ înfloritoare.
Nu cred că medicina românească are resursele de cercetare ca să poată umple cu
un conținut semnificativ toate aceste reuniuni. Poate că manifestări mai puține
dar mai pline de conținut ar atrage prezența, dar și prețuirea medicilor. CM ar
putea, de exemplu, să nu mai crediteze manifestările mai scurte de o zi și care
nu au cel puțin un atelier practic de trei ore. Dacă nu avem tot timpul noutăți
științifice relevante, avem mai des tehnici și proceduri ce trebuie învățate
sau împrospătate.
Nu în ultimul rând, CMR
s-ar putea constitui și într-un fond privat de pensii pentru medici. Dar asta
deja e o altă discuție.
N. red.: În prima decadă a lunii martie se reiau
alegerile pentru funcțiile de conducere ale Colegiului Medicilor, deoarece în
decembrie au fost anulate în 35 de județe care au acceptat candidaturile unor
medici cu cel puțin două mandate în aceste funcții.