Săptămâna trecută au fost alegeri pentru comisia de disciplină a colegiilor judeţene. Din păcate, medicii care au votat sunt mai puţini de o treime dintre cei cu drept de vot.
Chiar dacă acum au votat ceva mai mulţi decât în ultimii ani (sigur, varianta de vot online i-a ajutat, dovadă e faptul ca aproximativ două treimi au votat online), totuși, proporţia celor care au votat este foarte mică.
Consider că este nefiresc ca atunci când ţi se oferă oportunitatea de a-ţi spune părerea, de a vota, să dovedești că nu ai o părere sau că nu-ţi pasă de comunitatea în care trăiești.
Din păcate, se pare că apetitul românilor pentru vot este unul redus. Dacă ne uităm și la ultimele alegeri parlamentare, vedem că s-a prezentat la vot mai puţin de jumătate din populaţia cu drept de vot. De ce? Se pare că românul preferă doar să se plângă în mod fatalist sau să se descurce în mod egoist. Oare e de vină și faptul că prostul are certitudini, iar înţeleptul are îndoieli? Să fie și ăsta un motiv pentru care în general românii educaţi nu prea merg să voteze?
Dacă ne dorim să ajungem la un nivel economic precum cel din ţările europene vestice, poate e bine să înţelegem că bunăstarea economică înseamnă și implicare socială. Nu degeaba se spune că „somnul raţiunii naște monștri”. Dacă nu ne implicăm, să nu ne mirăm că „România e ca un ospiciu în care nebunii au preluat conducerea”. Am scris cele de mai sus și cu gândul la anul 2024, în care vom avea patru runde de alegeri (europene, parlamentare, locale și prezidenţiale). Iar dacă noi, medicii, oameni cu o pregătire superioară, nu ne spunem părerea, nu ne implicăm când avem ocazia, ce să mai așteptăm de la ceilalţi?!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe