Newsflash

Un tsunami biologic

de Dr. Viorel PĂTRAŞCU - oct. 2 2009
Un tsunami biologic

Fiecare dintre noi duce în spate crucea proprie hărăzită de ADN-ul genetic. O structură moleculară miraculoasă pe lângă care bomba atomică, aselenizarea şi toată cibernetica sunt nişte fleacuri. (...)

   Nu poţi fi altfel decât ţi-a fost predestinat să fii. De la culoarea ochilor la statură şi de la posibile malformaţii la longevitate. Dacă există Dumnezeu, cu siguranţă El a vrut să fim cu toţii perfecţi. Este singurul lucru care nu i-a reuşit! Pentru că un asemenea om nu există. Iar geniile, sportivii cei mai performanţi, frumoasele lumii şi liderii spirituali nu ating perfecţiunea. Hazardul face să se întâlnească şi să se contopească un ovul şi un spermatozoid. Din acest moment, începe un tsunami biologic ce duce la un sâmbure însufleţit ce poate fi un dezastru sau o minune ce are inevitabil defecte mai mari sau mai mici.
   Nemulţumit de viaţă şi de bolile care l-au chinuit, pesimist şi introvertit incurabil, Cioran spunea că ar fi fost mult mai bine dacă părinţii săi s-ar fi putut abţine şi astfel n-ar fi fost conceput! În câteva decenii de carieră am întâlnit şi-am văzut în cabinet multe malformaţii. Din anii de studenţie n-am uitat niciodată un caz nefericit care m-a impresionat foarte tare. Într-o prestigioasă clinică, unui bărbat tânăr care fusese lovit de o maşină şi avea o masivă hemoragie în abdomen, i s-a extirpat un rinichi făcut zdrenţe. Numai după ce totul părea rezolvat s-a făcut şi un control manual spre a vedea cum este organul din partea opusă. Dar el nu exista din naştere! Hazardul lucrase de două ori în defavoarea acelui om. Într-o vreme când nu se vorbea de ecografie sau de transplant renal.
   Recent am consultat un puştan frumos, în vârstă de 14 ani, aparent perfect din punct de vedere somatic. Dus la un control de rutină, părinţii au aflat că fiul lor are situs inversus total! Pentru că nu au făcut-o încă, i-am sfătuit să-i spună şi lui adevărul de care nu se face nimeni vinovat.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe