Utilizatorii platformei TikTok par a fi obsedați de un trend nou. Intitulat „Cortisol Face”, acesta îi determină pe mulți oameni să se filmeze și să posteze imagini cu fața lor.
Intitulat „Cortisol Face” (trăsăturile feței care apar din cauza nivelului crescut al cortizolului în organism), acest trend îi determină pe mulți oameni să se filmeze și să posteze pe această platformă felul în care arată fața lor la acel moment.
„Cortisol Face”, o condiție medicală caracterizată de umflarea feței și de zone ușor modificate din cauza nivelului cortizolului, supranumit „hormonul stresului”, este acum în trend pe TikTok, scrie Healthline.com. Creatorii de conținut care postează pe această platformă pretind că „Cortisol Face” este cauzată de valorile ridicate ale stresului. Totuși, experții spun că este puțin probabil ca stresul să cauzeze umflarea feței sau edemul anumitor zone faciale.
Sindromul Cushing este o boală ce apare atunci când organismul este expus la niveluri prea mari de cortizol pe o perioadă mai indelungată. Printre simptomele acestui sindrom se numără și fața rotundă și umflată (facies cu aspect de lună plină), dar și acneea sau faciesul congestiv (persoana are fața roșie, de exemplu).
„Cortisol Face” (cunoscut și ca facies cu aspect de lună plină) este cel mai recent trend de diagnostic în masă care pare să fi câștigat teren pe această rețea socială. Condiția medicală este caracterizată de umflarea feței, ceea ce duce la un chip cu aspect rotund, ca de lună plină. Iar creatorii de conținut de pe TikTok pretind că această față este cauzată de nivelurile foarte mari ale hormonului stresului – cortizolul.
De fapt, platforma a ajuns să fie „inundată” de filmulețe în care utilizatorii răspund la acest trend nou, discutând despre impactul pe care stresul îl are asupra pielii lor, oferind trucuri despre cum poate fi redus stresul.
Totuși, experții atrag atenția că acest „Cortisol Face” nu este un diagnostic oficial. Unele dintre simptomele asociate cu așa-numitul „Cortisol Face” sunt, de asemenea, asociate cu sindromul Cushing, o condiție care apare atunci când organismul uman are o hiperproducție de cortizol.
Cu toate acestea, sindromul Cushing este foarte rar, iar în vreme ce stresul poate contribui la inflamație, experții din domeniul sănătății afirmă că cel mai probabil nu sindromul Cushing este de vină pentru situațiile în care unele persoane văd că fața lor pare umflată și rotundă.
În concluzie, Vijay Murthy, doctor de medicină funcțională și cofondator al Murthy Health, afirmă că ideea că „Cortisol Face” afectează pe toată lumea care se confruntă cu stresul este în mare măsură un mit.
„Chiar dacă valorile cronice mari ale cortizolului pot duce la umflarea feței, acest lucru se observă de obicei în cazurile severe de tulburări endocrine și mai puțin când este vora de stresul de zi cu zi cu care majoritatea oamenilor se confruntă”, a explicat Vijay Murthy, citat de Healthline.com.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe