Newsflash
ACTUALITATE Știri

Un startup israelian a primit aprobarea să „cultive” carne de vită fără a utiliza vite

de Magdalena Tănăsescu - ian. 17 2024
Un startup israelian a primit aprobarea să „cultive” carne de vită fără a utiliza vite

Autoritățile de reglementare din Israel au acordat startupului Aleph Farms aprobarea de a vinde carne de vită din celule bovine în cadrul unui proces care exclude animalele din ecuație.

Potrivit articolului publicat de Reuters, avizul pozitiv dat de Ministerul Sănătății din Israel marchează un moment-cheie pentru aducerea produselor din carne de vită artificială în magazinele și supermarketurile din Israel.

 

„Această piatră de hotar, prima de acest fel din lume, reflectă o evaluare exhaustivă a factorilor-cheie, de la toxicologie la alergeni și compoziția nutrițională, siguranța microbiologică și chimică pe parcursul întregului proces de producție”, a declarat Ziva Hamama, directorul departamentului pentru siguranță alimentară din cadrul ministerului. 

Aleph Farms a strâns în jur de 140 de milioane de dolari în diferite runde de finanțare lansate de la fondarea sa în 2017. 

Reprezentanții startupului susțin că implementează indicațiile finale ale Ministerului Sănătății privind etichetarea produsului, așteptând o inspecție finală a fabricii din centrul Israelului, unde se produce acest tip de carne.

Compania a precizat că speră să poată începe în câteva luni livrările către restaurante și apoi către retaileri. Inginerii agronomi ai companiei colectează mostre de celule de la animale vii, celule care sunt crescute apoi într-un „cultivator” care imită condițiile din interiorul trupului unui animal.

Celulele sunt amestecate de asemenea cu proteine obținute din soia și grâu, dar produsul final este diferit față de alternativele de carne bazate pe plante, care exclud ingredientele de origine animală.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe