Newsflash
Știri

Un nou magazin social pentru asistarea cetățenilor ucraineni din București

de Dorina Novac - aug. 31 2022
Un nou magazin social pentru asistarea cetățenilor ucraineni din București

Crucea Roșie Română a deschis, în București, magazinul social „Humanity concept store”, un spațiu unde vor fi asistați refugiații ucraineni cu alimente, produse sanitare și de igienă și îmbrăcăminte.

De la escaladarea conflictului din Ucraina, în Romania au intrat peste 1.100 000 persoane.

Crucea rosie

Conform Biroului Înaltului Comisar al ONU, în luna august erau peste 55.000 de ucraineni înregistrați pentru protecție temporară pe teritoriul țării noastre.

Capitala României înregistrează cel mai mare număr de refugiați ucraineni. Pentru a veni în sprjinul lor, Crucea Roșie Română a înființat un magazin social „Humanity concept store” care dă posibilitatea refugiaților ucraineni să se aprovizioneze cu produse de bază.

Citește și: Spitalele private din România ajută refugiații din Ucraina

O dată la 10 zile, aceștia vor primi un pachet cu alimente, un pachet cu produse de igienă și produse sanitare, dar și articole de îmbracăminte. Cantitățile se calculează în funcție de numărul de persoane.

magazin social

Astfel, o familie formată din 3 persoane va ridica 12 kg de alimente, 2 kg de produse de igienă și 3 kg de haine. Pentru fiecare membru al familiei în plus se adaugă 2 kg de alimente, respectiv 1 kg de produse de igienă și 1 kg de haine.

„Începutul școlii, apropierea sezonului rece, creșterile de prețuri la alimente și combustibil sunt aspecte care aduc multă îngrijorare cetățenilor ucraineni aflați în țara noastră. Prin deschiderea acestui magazin social dorim să le luăm o parte din grija zilei de mâine și să le oferim acces gratuit la produse de strictă necesitate”, a declarant Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Totodată, magazinul social al Crucii Roșii Române reprezintă o alternativă la punctul umanitar al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din București (DGASPC), înființat la Romexpo, unde se prezintă, pentru a primi sprijin, în medie 1.000 de persoane pe zi.

„Este inutil să vă spun cât de necesar este deschiderea unui astfel de magazin social. În primul rând, pentru a scădea presiunea din Romexpo și pentru a ne putea concentara și pe alte nevoie ale refugiaților din Ucraina. Iar în al doilea rând, pentru a le oferi un serviciu de proximitate cetățenilor ucraineni, pentru că Romexpo este intr-o zonă slab rezidențială. Mulțumim Crucii Roșii Române pentru această inițiativă și pentru sprjinul pe care ni l-a acordat în toată această perioadă cu alimente și produse de igienă”, a declarat Cosmina-Ioana Simiean Nicolescu, director general la Direcția Generala de Asistență Socială a Municipiului București.

Magazinul social al Crucii Roșii Române este susținut financiar de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC), dar și din donațiile colectate de Crucea Roșie Română în cadrul campaniei Umanitatea nu are granițe.

„Suntem încrezători că acest magazin social va oferi sprjinul necesar pentru a atenua unele dintre cele mai presante nevoi ale multor familii din Ucraina. Rețeaua IFRC va continua să sprijine Crucea Roșie Română pentru a interveni la criza din Ucraina, asigurându-se că ajungem la cei care au cea mai mare nevoie”, a menționat Bilal Hussain Shah, managerul de operațiuni al IFRC pentru România.

Magazinul social din București este al 11-lea magazin de acet tip pe care Crucea Roșie Română îl deschide pentru cetățenii ucraineni.

Celelalte 10 magazine sociale funcționează, din luna martie, în județele: Botoșani, Brașov, Cluj, Iași, Maramureș, Teleorman, Tulcea, Satu Mare, Sălaj și Vaslui.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe