Newsflash
Ars Medici

Tipuri de insomnie şi metode de diagnostic

de Dr. Floriana BOGHEZ - oct. 17 2014
Tipuri de insomnie şi metode de diagnostic

Ce este insomnia?

 

   Insomnia reprezintă dificultatea persistentă în iniţierea, menţinerea şi consolidarea somnului, în pofida unui mediu şi a unor condiţii prielnice somnului, ceea ce perturbă mult calitatea acestuia. Când vorbim despre insomnie, avem în vedere două aspecte majore: calitatea slabă a somnului prin rezistenţa în iniţierea somnului şi/sau menţinerea acestuia; repercusiunile diurne ale insomniei asupra activităţii sociale şi profesionale.
   Insomnia este cea mai frecventă tulburare de somn, afectând ocazional aproape o treime din adulţi şi prezentându-se ca patologie cronică la 10% din adulţi. Apare mai des la populaţia vârstnică şi mai mult la femei decât la bărbaţi.
   Simptomatologia diurnă implică oboseală, iritabilitate, depresie, stare generală proastă, deficite cognitive la care se adaugă şi manifestări fizice (cefalee, palpitaţii, tensiune musculară), astfel încât insomnia reduce nu numai calitatea somnului, ci mai ales calitatea vieţii.

 

Criteriile diagnostice clinice pentru insomnie

 

   Clasificarea internaţională a tulburărilor de somn (2014) include următoarele criterii:
• Pacientul se plânge de cel puţin un simptom nocturn din următoarele: dificultate în iniţierea somnului, dificultate în menţinerea somnului, trezirea prea devreme;
• Pacientul prezintă cel puţin un simptom diurn din următoarele: oboseală, stare generală proastă, tulburări de memorie, atenţie, concentrare, scăderea performanţelor profesionale şi sociale, tulburări afective, iritabilitate, somnolenţă, tulburări comportamentale;
• Tulburarea de somn-veghe nu poate fi pusă pe seama unor condiţii inoportune de somn;
• Simptomele apar de cel puţin trei ori pe săptămână;
• Simptomele nu pot fi explicate printr-o altă tulburare de somn (tulburare respiratorie, tulburare de ritm circadian, parasomnie etc.).

 

De câte feluri este insomnia şi care sunt cauzele ei?

 

   Clasificările actuale împart insomniile în primare şi secundare. Insomnia primară (idiopatică) nu are o cauză evidentă. Insomnia secundară, care însoţeşte o altă afecţiune, netratată poate agrava boala de fond. Chiar dacă pentru mulţi pacienţi insomnia este o entitate comorbidă, ea trebuie gestionată cu multă atenţie. Insomnia secundară poate fi urmarea unei afecţiuni medicale (respiratorie: astm, boală pulmonară cronică obstructivă, hipoventilaţie alveolară centrală; cardiacă: angină pectorală, insuficienţă cardiacă; gastrointestinală: reflux gastroesofagian, ulcer gastric sau duodenal; dermatologică: prurit; oncologică; infecţioasă), a sindroamelor de durere cronică (fibromialgie, durere neuropată, dureri articulare), a unor afecţiuni neurologice (boli degenerative, sindroame cefalalgice, epilepsii, distonii) sau psihiatrice (tulburări de anxietate, tulburări afective, tulburări de personalitate, psihoze, nevroze), a menstruaţiei sau a sarcinii, dar şi a administrării unor medicamente sau chiar urmarea unei alte tulburări de somn (apneea de somn centrală sau obstructivă, unele parasomnii, sindromul de crampe nocturne, sindromul picioarelor neliniştite).
   Din punctul de vedere al duratei simptomatologiei, insomniile pot fi împărţite în acute şi cronice.
   Insomnia acută reprezintă tabloul tipic de insomnie cu fenomenele nocturne şi diurne, dar cu o durată de maximum trei luni. Poate apărea la orice vârstă. Pacienţii care dezvoltă acest tip de insomnie sunt, în general, indivizi cu un somn mai superficial, mai anxioşi sau depresivi, care, la stres, reacţionează negativ foarte uşor. De cele mai multe ori, prin anamneză, medicul poate afla evenimentul acut stresant/traumatizant care a determinat perioada de insomnie (schimbări în viaţa personală sau profesională, schimbarea domiciliului etc.), care poate fi unul negativ sau unul pozitiv. Prognosticul insomniei de scurtă durată este unul bun pentru că, de cele mai multe ori, ea dispare după rezolvarea problemei determinante şi rareori necesită terapie medicamentoasă. Pentru medic, este important să facă diagnosticul diferenţial cu o tulburare de ritm circadian, care are o cu totul altă abordare terapeutică.
   Insomnia cronică se caracterizează printr-un tablou clinic asemănător cu cel din insomnia de scurtă durată, doar că perioada de simptomatologie depăşeşte trei luni. În această categorie de insomnie este important a se căuta/exclude o boală de fond (afecţiune medicală, neurologică, psihiatrică). Manifestările insomniei variază interindividual, dar pot varia şi în cadrul aceluiaşi individ de la o perioadă la alta, în sensul că un pacient cu insomnie cronică se poate plânge de insomnie de adormire, iar peste câteva luni de insomnie de menţinere.
   Factorii predispozanţi ai insomniei sunt: terenul genetic, tipul de personalitate, anumite caracteristici fiziologice (rata ridicată a metabolismului, tensiunea musculară crescută, tahicardia sinusală). Factorii precipitanţi ai insomniei sunt: stresul, modificări în obiceiurile zilnice, alterarea ritmului somn-veghe (munca în schimburi, modificarea fusului orar, igiena necorespunzătoare a somnului), medicamente (antidepresive, antiepileptice, antiparkinsoniene, contraceptive, corticosteroizi, diuretice, hipolipemiante) sau anumite alimente (băuturile alcoolice, cafeaua, coca-cola, ceaiul negru).
   Un tip aparte de insomnie cronică idiopatică este insomnia paradoxală, în care pacientul se plânge de insomnie dar el are un somn cu arhitectură şi durată normală la înregistrarea polisomnografică şi nu are somnolenţă diurnă sau alte acuze pe perioada zilei. Aceşti pacienţi îşi supraestimează latenţa de adormire şi îşi subestimează durata totală de somn. Această formă de insomnie apare în special la femeile adulte şi reprezintă sub 5% din cazurile de insomnie cronică.
   Insomnia poate lua aspecte variabile, de la o formă uşoară până la una severă, care pune viaţa în pericol. Un exemplu de insomnie severă este insomnia fatală familială, o boală autozomal dominantă cauzată de prioni. Este foarte rară şi apare, de fapt, în urma degenerării nucleilor talamici (ventral anterior şi dorsomedial) şi nucleilor olivari. Se manifestă prin insomnie care treptat ajunge totală, ducând la stupor şi comă, halucinaţii, tremor, mioclonii, distonii, ataxie, hiperactivitate autonomă (tahicardie, tahipnee, hipertensiune, hipertermie, transpiraţie, salivaţie abundentă) şi scădere ponderală marcată.

 

Care sunt consecinţele insomniei?

 

   Chiar dacă insomnia poate fi secundară altor patologii, sunt studii care au arătat că, pe termen lung, devine un factor de risc important pentru numeroase afecţiuni: boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale), fibromialgie, artrită reumatoidă, sindroame cefalalgice, anxietate, depresie, obezitate.

 

Evaluarea insomniei

 

   Evaluarea insomniei presupune mai multe etape:
• anamneza detaliată a pacientului şi familiei/partenerului şi examinarea fizică (este cea mai importantă etapa şi de cele mai multe ori stabileşte diagnosticul);
• completarea chestionarelor legate de calitatea somnului;
• completarea jurnalului de somn timp de câteva săptămâni;
• metodele paraclinice, indicate de medic în funcţie de fiecare pacient în parte (actigrafia, polisomnografia, testul latenţelor multiple de adormire şi unele analize de laborator – melatonina, hipocretina etc.).
   Polisomnografia reprezintă o înregistrare complexă a somnului (se urmăresc electroencefalografia, electrocardiograma, electrooculograma, electromiograma, mişcările respiratorii, saturaţia în oxigen) sub supraveghere video permanentă. Monitorizarea somnului prin polisomnografie este recomandată atunci când diagnosticul de insomnie nu este cert, când terapia insomniei nu dă rezultate sau când se suspicionează o altă tulburare de somn, cum ar fi apneea de somn sau parasomniile. Cei mai mulţi medici pun diagnosticul de insomnie la pacientul cu acuze de insomnie dacă, în urma inregistrării polisomnografice, acesta prezintă: o latenţă de adormire de peste 30 de minute, o eficienţă a somnului de mai puţin de 85%, scăderea procentului de somn profund sau o durată totală de somn mai mică de şase ore, cu apariţie de cel puţin trei nopţi/săptămână.

Notă autor:

Bibliografie

1. Sleep Medicine, Teofilo Lee-Chiong Jr, Oxford University Press, 2008

2. International Classification of Sleep Disorders, American Academy of Sleep Medicine, 2014

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe