Ce este insomnia?
Insomnia
reprezintă dificultatea persistentă în iniţierea, menţinerea şi consolidarea
somnului, în pofida unui mediu şi a unor condiţii prielnice somnului, ceea ce
perturbă mult calitatea acestuia. Când vorbim despre insomnie, avem în vedere
două aspecte majore: calitatea slabă a somnului prin rezistenţa în iniţierea
somnului şi/sau menţinerea acestuia; repercusiunile diurne ale insomniei asupra
activităţii sociale şi profesionale.
Insomnia
este cea mai frecventă tulburare de somn, afectând ocazional aproape o treime
din adulţi şi prezentându-se ca patologie cronică la 10% din adulţi. Apare mai
des la populaţia vârstnică şi mai mult la femei decât la bărbaţi.
Simptomatologia
diurnă implică oboseală, iritabilitate, depresie, stare generală proastă,
deficite cognitive la care se adaugă şi manifestări fizice (cefalee, palpitaţii,
tensiune musculară), astfel încât insomnia reduce nu numai calitatea somnului,
ci mai ales calitatea vieţii.
Criteriile
diagnostice clinice pentru insomnie
Clasificarea internaţională a tulburărilor
de somn (2014) include următoarele criterii:
• Pacientul se plânge de cel puţin un
simptom nocturn din următoarele: dificultate în iniţierea somnului, dificultate
în menţinerea somnului, trezirea prea devreme;
• Pacientul prezintă cel puţin un
simptom diurn din următoarele: oboseală, stare generală proastă, tulburări de
memorie, atenţie, concentrare, scăderea performanţelor profesionale şi sociale,
tulburări afective, iritabilitate, somnolenţă, tulburări comportamentale;
• Tulburarea de somn-veghe nu poate fi
pusă pe seama unor condiţii inoportune de somn;
• Simptomele apar de cel puţin trei
ori pe săptămână;
• Simptomele nu pot fi explicate
printr-o altă tulburare de somn (tulburare respiratorie, tulburare de ritm
circadian, parasomnie etc.).
De câte feluri este insomnia şi care sunt
cauzele ei?
Clasificările actuale împart insomniile în primare şi secundare. Insomnia primară (idiopatică) nu are o cauză evidentă.
Insomnia secundară, care însoţeşte o altă afecţiune, netratată poate agrava
boala de fond. Chiar dacă pentru mulţi pacienţi insomnia este o entitate
comorbidă, ea trebuie gestionată cu multă atenţie. Insomnia secundară poate fi
urmarea unei afecţiuni medicale (respiratorie: astm, boală pulmonară cronică
obstructivă, hipoventilaţie alveolară centrală; cardiacă: angină pectorală,
insuficienţă cardiacă; gastrointestinală: reflux gastroesofagian, ulcer gastric
sau duodenal; dermatologică: prurit; oncologică; infecţioasă), a sindroamelor
de durere cronică (fibromialgie, durere neuropată, dureri articulare), a unor
afecţiuni neurologice (boli degenerative, sindroame cefalalgice, epilepsii,
distonii) sau psihiatrice (tulburări de anxietate, tulburări afective, tulburări
de personalitate, psihoze, nevroze), a menstruaţiei sau a sarcinii, dar şi a
administrării unor medicamente sau chiar urmarea unei alte tulburări de somn
(apneea de somn centrală sau obstructivă, unele parasomnii, sindromul de crampe
nocturne, sindromul picioarelor neliniştite).
Din punctul de vedere al duratei
simptomatologiei, insomniile pot fi împărţite în acute şi cronice.
Insomnia
acută
reprezintă tabloul tipic de insomnie cu fenomenele nocturne şi diurne, dar cu o
durată de maximum trei luni. Poate apărea la orice vârstă. Pacienţii care
dezvoltă acest tip de insomnie sunt, în general, indivizi cu un somn mai
superficial, mai anxioşi sau depresivi, care, la stres, reacţionează negativ
foarte uşor. De cele mai multe ori, prin anamneză, medicul poate afla
evenimentul acut stresant/traumatizant care a determinat perioada de insomnie
(schimbări în viaţa personală sau profesională, schimbarea domiciliului etc.),
care poate fi unul negativ sau unul pozitiv. Prognosticul insomniei de scurtă
durată este unul bun pentru că, de cele mai multe ori, ea dispare după
rezolvarea problemei determinante şi rareori necesită terapie medicamentoasă.
Pentru medic, este important să facă diagnosticul diferenţial cu o tulburare de
ritm circadian, care are o cu totul altă abordare terapeutică.
Insomnia
cronică
se caracterizează printr-un tablou clinic asemănător cu cel din insomnia de
scurtă durată, doar că perioada de simptomatologie depăşeşte trei luni. În
această categorie de insomnie este important a se căuta/exclude o boală de fond
(afecţiune medicală, neurologică, psihiatrică). Manifestările insomniei variază
interindividual, dar pot varia şi în cadrul aceluiaşi individ de la o perioadă
la alta, în sensul că un pacient cu insomnie cronică se poate plânge de
insomnie de adormire, iar peste câteva luni de insomnie de menţinere.
Factorii predispozanţi ai insomniei sunt:
terenul genetic, tipul de personalitate, anumite caracteristici fiziologice
(rata ridicată a metabolismului, tensiunea musculară crescută, tahicardia
sinusală). Factorii precipitanţi ai insomniei sunt: stresul, modificări în
obiceiurile zilnice, alterarea ritmului somn-veghe (munca în schimburi,
modificarea fusului orar, igiena necorespunzătoare a somnului), medicamente
(antidepresive, antiepileptice, antiparkinsoniene, contraceptive,
corticosteroizi, diuretice, hipolipemiante) sau anumite alimente (băuturile alcoolice,
cafeaua, coca-cola, ceaiul negru).
Un tip aparte de insomnie cronică idiopatică
este insomnia paradoxală, în care
pacientul se plânge de insomnie dar el are un somn cu arhitectură şi durată
normală la înregistrarea polisomnografică şi nu are somnolenţă diurnă sau alte
acuze pe perioada zilei. Aceşti pacienţi îşi supraestimează latenţa de adormire
şi îşi subestimează durata totală de somn. Această formă de insomnie apare în
special la femeile adulte şi reprezintă sub 5% din cazurile de insomnie cronică.
Insomnia poate lua aspecte variabile, de la
o formă uşoară până la una severă, care pune viaţa în pericol. Un exemplu de
insomnie severă este insomnia fatală
familială, o boală autozomal dominantă cauzată de prioni. Este foarte rară şi
apare, de fapt, în urma degenerării nucleilor talamici (ventral anterior şi
dorsomedial) şi nucleilor olivari. Se manifestă prin insomnie care treptat
ajunge totală, ducând la stupor şi comă, halucinaţii, tremor, mioclonii,
distonii, ataxie, hiperactivitate autonomă (tahicardie, tahipnee,
hipertensiune, hipertermie, transpiraţie, salivaţie abundentă) şi scădere
ponderală marcată.
Care sunt consecinţele insomniei?
Chiar dacă insomnia poate fi secundară altor
patologii, sunt studii care au arătat că, pe termen lung, devine un factor de
risc important pentru numeroase afecţiuni: boli cardiovasculare (hipertensiune
arterială, infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale), fibromialgie,
artrită reumatoidă, sindroame cefalalgice, anxietate, depresie, obezitate.
Evaluarea insomniei
Evaluarea insomniei presupune mai multe
etape:
• anamneza detaliată a pacientului şi
familiei/partenerului şi examinarea fizică (este cea mai importantă etapa şi de
cele mai multe ori stabileşte diagnosticul);
• completarea chestionarelor legate de
calitatea somnului;
• completarea jurnalului de somn timp
de câteva săptămâni;
• metodele paraclinice, indicate de
medic în funcţie de fiecare pacient în parte (actigrafia, polisomnografia,
testul latenţelor multiple de adormire şi unele analize de laborator –
melatonina, hipocretina etc.).
Polisomnografia
reprezintă o înregistrare complexă a somnului (se urmăresc
electroencefalografia, electrocardiograma, electrooculograma, electromiograma,
mişcările respiratorii, saturaţia în oxigen) sub supraveghere video permanentă.
Monitorizarea somnului prin polisomnografie este recomandată atunci când
diagnosticul de insomnie nu este cert, când terapia insomniei nu dă rezultate
sau când se suspicionează o altă tulburare de somn, cum ar fi apneea de somn
sau parasomniile. Cei mai mulţi medici pun diagnosticul de insomnie la
pacientul cu acuze de insomnie dacă, în urma inregistrării polisomnografice,
acesta prezintă: o latenţă de adormire de peste 30 de minute, o eficienţă a
somnului de mai puţin de 85%, scăderea procentului de somn profund sau o durată
totală de somn mai mică de şase ore, cu apariţie de cel puţin trei nopţi/săptămână.
