Genetica medicală poate fi văzută drept cel mai elaborat program medical de prevenție, care ne oferă informațiile de care avem nevoie pentru o viață corectă a corpului nostru. (P)
Cu peste 70 de ani de existență, Universitatea Transilvania din Brașov se ridică la înălțimea propriului slogan, „Învață să fii în centru”. (P)
ONG-ul a dezvoltat trei proiecte de pionierat care pot schimba fundamental modul în care sunt îngrijiți copiii bolnavi de cancer din România. Și nu doar copiii.
Competiția internațională Romanian Healthcare Awards, aflată la cea de-a treia ediție anul acesta, a avut în perioada septembrie-decembrie 2022, iar ceremonia de decernare a premiilor s-a ținut în 16 decembrie la JW Marriott Grand Hot
Determinare, avânt, putere, ambiția de a fi și motivația de a face. Acestea sunt atributele cu care ramâi dintr-o discuție cu membrii conducerii Universității Ovidius din Constanța. (P)
Accesul la finanţări nerambursabile, la investitori, la know-how este doar unul dintre avantajele pe care le are membrul unui cluster, spune Flaviana Rotaru, președinte și cofondator ROHEALTH.
BEHEALTH 2021 este un eveniment online internațional care se adresează specialiștilor din domeniul Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe