Newsflash
Știri

Ştiri pe scurt

de - sept. 27 2012
Ştiri pe scurt

Memorandum antipneumococic

   La 17 septembrie a.c., a fost lansată Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie (CNP 2013), o iniţiativă a Fundaţiei „Preţuieşte Viaţa“ susţinută de World Vision România, Societatea Română de Pneumologie Pediatrică, Fundaţia Spitalul de Copii Braşov, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, Societatea Naţională a Medicilor de Familie, Colegiul Medicilor din România şi reţeaua privată de sănătate „Regina Maria“. Susţinătorii iniţiativei CNP 2013 au semnat memorandumul prin care autorităţilor române li se solicită să ia măsuri pentru realizarea unui plan naţional de imunizare antipneumococică. În România unul din cinci copii cu vârsta sub 1 an suferă de o boală potenţial pneumococică, în timp ce rezistenţa la antibiotic a tulpinilor de S. pneumoniae este în creştere. (Marian Câmpeanu)

ECDC şi vaccinarea anti-HPV

   Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a publicat recent o actualizare a recomandărilor din 2008 referitoare la vaccinarea împotriva papilomavirusului uman (HPV), care ţin cont de introducerea programelor de vaccinare în 19 ţări europene, precum şi de rezultatele din ultimii patru ani ale cercetărilor. Studii randomizate şi observaţiile din teren au demonstrat profiluri bune de siguranţă şi eficienţă ale vaccinurilor bi- şi tetravalent în combaterea precursorilor cancerului de col uterin. Cu toate acestea, şi deşi majoritatea ţărilor cu astfel de programe oferă vaccinul gratuit, ratele de vaccinare sunt mai scăzute decât se preconizase, variind între 17% (Luxemburg) şi 84% (Portugalia). Printre factorii determinanţi ai vaccinării reduse se numără costul produsului, dar şi regimul de administrare, cu trei doze în şase luni (recomandarea ECDC din 2008 cu privire la acest regim rămâne nemodificată, deşi un studiu clinic nu a găsit diferenţe între eficacitatea administrării în una sau două doze, comparativ cu trei). Vaccinarea de rutină vizează fetele cu vârste între 10 şi 14 ani, întrucât este cel mai eficientă înaintea începerii vieţii sexuale. Numai vaccinul tetravalent este aprobat şi pentru utilizare la bărbaţi şi este eficient în prevenţia afecţiunilor cauzate de HPV la aceştia şi ar putea preveni şi cancerul de col uterin prin imunitatea de grup. În ciuda acestor lucruri, programele de vaccinare anti-HPV a bărbaţilor nu ar fi eficiente economic, fiind deci recomandat ca acestea să se concentreze în continuare pe vaccinarea tuturor fetelor. (Dr. M. C.)

Centru rezidenţial socio-medical

   La 1 octombrie a.c., în Capitală se va deschide un centru rezidenţial socio-medical privat, proiect-pilot al Asociaţiei „Captivi în Propria Minte“. Având o capacitate de 12 locuri, acesta va oferi suport educaţional, psihologic şi medical copiilor şi adolescenţilor cu autism şi sindrom Down, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Ei vor beneficia de rezidenţă permanentă, îngrijire de specialitate asigurată de medic psihiatru, psiholog, psihopedagog, asistent social, kinetoterapeut, terapeut ocupaţional şi personal de îngrijire directă, programe de învăţare, socializare şi dobândire a abilităţilor de viaţă. (Dr. M. D.)
 
Fonduri pentru persoane vulnerabile

   Compania GSK Romania şi-a anunţat recent sprijinul pentru proiectul „Copiii preţioşi“ desfăşurat de Fundaţia Baylor România, căreia îi donează jumătate din suma necesară desfăşurării activităţii timp de un an. Programul îşi propune să faciliteze accesul la servicii medicale pentru gravidele infectate cu HIV sau expuse la virus, să îmbunătăţească sau să menţină o stare adecvată de sănătate a acestora şi să asigure îngrijirea nou-născuţilor expuşi la HIV. Riscul transmiterii HIV de la mamă la copil în timpul sarcinii şi ulterior, prin naştere şi alăptare, este de aproximativ 40–45% în absenţa tratamentului profilactic şi a îngrijirii medicale şi psihosociale, scăzând sub 5% când pacientele au acces la servicii medicale de calitate. Conform Comisiei Naţionale SIDA, în România rata de transmitere a bolii de la mamă la copil este de 19%. Beneficiarii programului vor fi 59 de mame sau gravide, infectate cu HIV, şi 163 de copii născuţi de mame infectate cu HIV în perioada 2005–2013. (Dr. T. G.)

IT&C în neonatologie

   Proiectul „Formarea profesională în domeniul neonatologiei şi promovarea utilizării noilor tehnologii pentru personalul din sectorul sănătăţii“, iniţiat de Centrul româno-elveţian pentru dezvoltarea sistemului de sănătate, având ca parteneri Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, Siveco România şi Colegiul Medicilor din România, a fost recent prezentat în cadrul unei conferinţe ce a avut ca scop analiza activităţilor din primele 24 de luni. Cursurile îşi propun îmbunătăţirea competenţelor profesionale ale personalului din domeniul neonatologiei, pentru o mai bună îngrijire a nou-născutului în cadrul unei echipe complexe formate din neonatologi, pediatri, obstetricieni, urgentişti, medici de familie, asistente medicale şi moaşe. De asemenea, programul prevede iniţierea în tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor şi posibilitatea de aprofundare la distanţă a cunoştinţelor. (Marian Câmpeanu)

Confluenţe

   În urma consultărilor între federaţiile sindicatelor medicilor – Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, Federaţia Sindicatelor Democratice ale Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino“, Sindicatul „Materna“ – s-a convenit că este necesară realizarea unei structuri unitare, care să reprezinte interesele medicilor, şi s-au prevăzut etapele de parcurs pentru acest obiectiv, după cum aflăm dintr-un comunicat primit la redacţie. (Dr. M. D.) 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe