Newsflash
Știri

Neurologii europeni, sub o singură umbrelă

de Dr. Maria DRAGOTĂ - oct. 19 2011
Neurologii europeni, sub o singură umbrelă
   Prima întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei Europene a Societăţilor de Neurologie (EFNS) cu cei ai Societăţii Europene de Neurologie (ENS) avea loc în timpul celui de-al 13-lea Congres al EFNS, la Florenţa, în septembrie 2009, când s-au discutat bazele cooperării viitoare. Apoi, s-a constituit un comitet cu şase reprezentanţi, plus membri ai secretariatelor administrative ale EFNS şi ENS, care au lucrat la conceptul cooperării între cele două societăţi. Negocierile s-au derulat rapid, culminând cu momentul istoric de la cel de-al 15-lea Congres al EFNS, de la Budapesta în urmă cu o lună, când a fost semnat acordul de fuziune a celor două societăţi, pentru a forma o organizaţie unică, denumită Academia Europeană de Neurologie (EAN). Din 2015, toate activităţile ENS şi EFNS vor fi realizate exclusiv sub egida EAN.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe