Newsflash
Știri

Medicii de la Spitalul Militar au reușit rezecţia unui neurinom toracal

de Florentina Ionescu - mar. 11 2020
Medicii de la Spitalul Militar au reușit rezecţia unui neurinom toracal

Echipa de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a anunțat ieri că medicii au reușit, să elimine, în totalitate şi în bloc, un neurinom toracal.

Neurinomul este o tumoră benignă care se dezvoltă din teaca nervilor cranieni sau spinali. Cazul de la Spitalul Militar este al unui pacient de 67 de ani, care a fost diagnosticat în urmă cu peste 10 ani cu tumora toracică stângă.

„În mod repetat, pacientul a refuzat intervenția chirurgicală propusă dar, în ultima periodă, simptomatologia pulmonară s-a acutizat iar, în urmă cu aproximativ o lună, au început să se instaleze deficite neurologice”, au scris medicii pe pagina oficială de Facebook a unității medicale.

Din cauza instalării deficitelor neurologice, respectiv parapareză progresivă, la acest pacient s-a impus intervenția chirurgicală de decompresiune a măduvei toracale.

Echipă pluridisciplinară de medici a decis rezecția tumorii într-un singur timp operator combinat - toracotomie cu lamnectomie toracală, se precizează în comunicat. 

spitalul militar operatie tumora

În cadrul intervenției chirurgicale s-a reușit excizia, în totalitatea și în bloc, a tumorii, pacientul având asigurat confortul anesteziei prin intubație selectivă.

Echipa care a operat acest pacient a fost alcătuită din colonel medic dr. Narcis Tănase, medic primar ATI; dr. Aurora Fera, medic primar Chirurgie toracică; locotenent colonel medic dr. Adrian Iordache, medic specialist Chirurgie toracică; locotenent colonel medic dr. Alin Chirteș, medic primar Neurochirurgie și locotenent medic dr. Ovidiu Zamfir, medic specialist Neurochirurgie.


Notă autor:

Foto de Daniel Iancu

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe