Newsflash
Știri

Înţelegem melanomul?

de Marian CÂMPEANU - mai 30 2012
Înţelegem melanomul?
     Marţi, 22 mai a.c. a avut loc conferinţa de presă cu tema „Să înţelegem melanomul“, susţinută de dna dr. Mihaela Leventer, preşedinta Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală. Dsa a prezentat statistici îngrijorătoare, care arată o creştere continuă a incidenţei acestei boli pe continentul american – de la un caz la 1.500 de locuitori în 1935, la un caz la 50 de locuitori în 2010. Şi în România există o tendinţă crescătoare a afecţiunii, de la 1,2‰oo în 1983, la 4,63‰oo în 2007. „Între 2000 şi 2008 am înregistrat 3.200 de decese prin melanom depistat tardiv (1.700 femei şi 1.500 bărbaţi), ţara noastră confruntându-se cu un vid legislativ în ceea ce priveşte «un inamic modern», responsabil în egală măsură cu expunerea la razele ultraviolete, de creşterea numărului de decese“, a precizat dna dr. Mihaela Leventer.
     Cine este acest „inamic modern“ şi despre ce vid legislativ e vorba? În anul 2007, moartea, la numai 26 de ani, din cauza unui melanom, a ziaristei australiene Clare Oliver a revoluţionat legislaţia în Australia şi multe alte ţări, în urma declaraţiei acesteia: „Dacă aş putea să mă întorc în timp i-aş spune tinerei care eram pe-atunci să nu mai stea la solar. Am văzut atunci o ofertă ieftină: plăteşti 10 şedinţe şi primeşti 20. Mi-a fost fatal.“ Expunerea la solar („inamicul modern“) presupune, în multe ţări de pe mapamond, obligativitatea avertizării prin afişe puse la vedere, accesul limitat (în unele ţări chiar interzis) pentru tinerii sub 18 ani, acreditare pentru cei care lucrează în saloane de bronzat, 10% din încasările companiilor sub forma  unei taxe de viciu. În România, toate aceste precizări legislative lipsesc.
     Specialiştii recomandă expunerea la soare până în ora 10 şi după ora 16, precum şi folosirea cremelor protectoare pentru radiaţiile UV de tip A şi B. De asemenea, prezentarea la medic încă de la primele semne ale bolii este absolut obligatorie pentru o rată de succes al tratamentului cât mai ridicată. Depistată în fază incipientă, afecţiunea are şanse de vindecare de 100%.
     Societatea Română de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală a lansat volumul „Să înţelegem melanomul“, scris de doi dermatologi americani celebri, dr. Perry Robins şi dr. Maritza Perez. Cartea se distribuie gratuit medicilor şi pacienţilor care o vor solicita la adresa de e-mail: contact@dermastyle.ro.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe