Newsflash
Știri

În doi ani se va extinde Secţia de Cardiochirurgie a Spitalului „Marie Curie”

de L. Budin - sept. 23 2022
În doi ani se va extinde Secţia de Cardiochirurgie a Spitalului „Marie Curie”

Urmează să se poată opera inclusiv malformaţii cardiace care sunt tratate astăzi doar în străinătate, iar numărul de intervenţii posibile se va dubla.

Numărul de copii operaţi anual se va dubla până la 400. Vor putea fi operaţi inclusiv copii cu malformaţii complexe, care au nevoie de mai mult timp de recuperare la terapie intensivă cardiacă, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

inima-copil

Lucrările de construcţie ar putea începe în primele luni ale anului viitor, iar costurile sunt estimate la 3 milioane de euro.

Extinderea secţiei de la 745 mp la 1.900 mp va însemna două săli de operaţii, faţă de una în prezent, 15 - 20 de locuri în terapia intensivă cardiacă (de la şase în prezent), 25 de locuri noi pentru îngrijirea copiilor înainte şi după operaţie, dar şi reamenajarea şi modernizarea tuturor spaţiilor şi dotărilor.

În România trebuie operaţi anual 1.500 de copii cu malformaţii cardiace.

În România se nasc în fiecare an în jur de 1.000 de copii cu malformaţii cardiace care pot fi tratate doar prin operaţii chirurgicale sau prin intervenţii cardiologice, dar în acest moment prea mulţi dintre ei nu primesc această şansă sau o caută în străinătate. Prin extinderea Secţiei de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii «Marie Curie» din Bucureşti vrem să schimbăm acest lucru şi să creăm condiţiile prin care specialiştii extrem de bine pregătiţi care operează cu succes în secţie să poată salva mai multe vieţi. Credem din toată inima că România îşi poate trata toţi copiii cu malformaţii cardiace”, a spus Alexandru Popa, preşedintele Asociaţiei Inima Copiilor.

Proiectul de extindere a început în noiembrie 2021, iar la începutul lunii septembrie, Asociaţia Inima Copiilor adunase 896.885 euro, dintre care 692.206 euro printr-o sponsorizare şi 204.679 euro din donaţii individuale.

Campania de strângere de fonduri va continua pe toată durata proiectului.

Secţia actuală a fost construită de Asociaţia Inima Copiilor în perioada 2009 - 2011 şi a început să funcţioneze în 23 septembrie 2013, odată cu iniţierea Programului de Dezvoltare a Chirurgiei Cardiovasculare Pediatrice în România.

În acest program, Asociaţia Inima Copiilor colaborează cu Ministerul Sănătăţii, Clinica San Donato din Milano şi fundaţia italiană Bambini Cardiopatici nel Mondo. În cadrul lui se desfăşoară misiuni medicale lunare, în care specialişti din străinătate vin şi operează în România, la „Marie Curie”, la Iaşi şi Timişoara, ajutând în acelaşi timp la perfecţionarea echipelor medicale locale.

Chiar în această săptămână, echipa medicală venită în misiune operează împreună cu colegii de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, urmând să continue, săptămâna viitoare, cu o nouă serie de operaţii la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

Dr. Sandra Alexiu: sezonul gripal va afecta cu precădere copiii

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe