Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

De ce nu i s-a acordat premiul Nobel lui N. Paulescu?

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU marţi, 7 iulie 2009
    Contribuţia profesorului Nicolae C. Paulescu (1869–1931) la descoperirea insulinei îi preocupă pe mulţi dintre locuitorii României de azi. Dovadă este faptul că numele savantului e menţionat în zeci de mii de documente catalogate de Google.com. Activitatea savantului român este discutată în 34.600 din aceste documente în legătură cu premiul Nobel pentru Medicină ori Fiziologie din 1923, acordat, pentru purificarea insulinei şi introducerea ei în clinică, cercetătorilor Frederick Grant Banting (1891–1941) şi John James Rickard Macleod (1876–1935), de la University of Toronto. În 4.190 de articole sau blog-uri se indică cu certitudine că Banting şi Macleod i-au furat lui Paulescu premiul Nobel. Iată unul din aceste comentarii, scris ca răspuns la un articol publicat de curând într-un cunoscut cotidian bucureştean (Ionel Văduva, Inventatorii români au revoluţionat lumea, Evenimentul Zilei din 1 februarie 2009):     „Ati omis pe savantul romin PAULESCU – care a descoperit INSULINA, inventie furată de doi canadieni, care au si luat premiul Nobel. Asta este cea mai mare inventie a secolului, care a salvat de la moarte bolnavii de diabet. Astazi, este recunoscut Paulescu ca descoperitor al INSULINEI, dar, Nobelul, l-au luat hotii mai smecheri din Canada. Si asta, pentru ca nu stim sa ne recunoastem si sa ne protejam valorile (Vizitator, duminică, 1 februarie 2009).“
    Nu ştim cât de răspândită este această opinie printre cititorii săptămânalului „Vieţa medicală“, dar persistenţa ei în spaţiul public creat de internet cere o evaluare atentă a procesului care a dus la selectarea lui Banting şi Macleod, şi nu a lui Paulescu, pentru Premiul Nobel, în 1923. Motivul fundamental a fost prezentat în ultima carte a dlui dr. Francis Ion Dworshak, recenzată în ziarul nostru („N. C. Paulescu şi insulina: Triumf şi Agonie.“ Criterion Publishing, Bucureşti, 2008).
    Pe scurt, Paulescu nu a primit Premiul Nobel pentru că nu fost niciodată propus pentru această distincţie. „Ca să-l propună pe Paulescu – scrie dr. Dworshak – nu s-a sinchisit nimeni în propria lui ţară dar nici în Franţa, unde lucrările lui erau cunoscute. Este trist şi dureros“ (op. cit. p. 93).
    În cele ce urmează, vom descrie în detaliu competiţia pentru premiul Nobel din acel an.
    Laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină ori Fiziologie sunt aleşi de cei 50 de membri ai Adunării Nobel de la Karolinska Institutet din Stockholm (Suedia). În fiecare an, şase membri ai Adunării formează Comitetul Nobel pentru selecţionarea candidaţilor. Nici un candidat nu se poate autopropune pentru premiu. Nominalizările sunt făcute de persoane invitate de Comitetul Nobel. Aceste persoane aparţin următoarelor categorii: membrii Adunării Nobel de la Karolinska Institutet; membrii suedezi şi străini ai secţiei de ştiinţe medicale ai Academiei Regale de Ştiinţă din Suedia; laureaţii Premiului Nobel pentru Medicină ori Fiziologie; persoanele cu rang de profesor la facultăţile de Medicină din Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda şi Islanda; persoane cu rang de profesor la şase facultaţi de Medicină din afara ţărilor scandinave; savanţi de la alte instituţii, la alegerea membrilor Adunării Nobel.
    Pentru Premiul Nobel în Medicină ori Fiziologie din 1923 s-au primit nominalizări de la 118 persoane. Macleod a fost propus de George Neil Stewart (1860–1930), profesor de medicină experimentală şi fost profesor de Fiziologie în Cleveland. Stewart era scoţian şi îl cunoştea de mult pe Macleod, care îl urmase ca profesor de Fiziologie în Cleveland între 1903 şi 1918. Banting a fost propus de George Crile (1864–1943), chirurg celebru din Cleveland, cunoscut mai ales pentru efectuarea primei transfuzii de sânge în Statele Unite şi de fiziologul Francis Gano Benedict (1870–1957), de la Harvard Medical School din Boston, care studiase tulburările respiratorii din diabet. Banting şi Macleod au fost propuşi împreună de August Steenbergh Krogh (1874–1949), profesor de zoofiziologie la Universitatea din Copenhaga şi laureat al Premiului Nobel în 1920 pentru descoperirea mecanismelor prin care circulaţia în arteriole şi capilare se adaptează nevoilor metabolice ale ţesuturilor pe care le nutresc. Krogh îl găzduise pe Benedict la Copenhaga în 1907 şi se întâlnise în 1922 la Toronto cu Banting şi Macleod.
    Arhiva Nobel cercetată pentru acest articol nu dezvăluie nici o indicaţie că lista celor invitaţi să nominalizeze candidaţi pentru Premiul Nobel, 1923 ar fi inclus una sau mai multe personalităţi medicale din România. Pe de altă parte, mulţi dintre cei care au răspuns invitaţiei de a nominaliza erau din Franţa. Nu mai puţin de 19 dintre ei l-au nominalizat pe Georges-Fernand Widal, cel care descoperise metoda de diagnostic a febrei tifoide şi descrisese pentru prima dată (împreună cu Georges Hayem) anemia hemolitică dobândită. Alţi patru savanţi francezi l-au nominalizat pe Albert Calmette, care izolase, împreună cu Guerin, forma atenuată de Mycobacterium (BCG) folosită prima dată în 1921 pentru vaccinarea nou-născuţilor la Spitalul Charité din Paris. Unul dintre cei care l-a propus pe Calmette a fost chiar Camille Guerin. Majoritatea celorlalte nominalizări au avut şi ele un caracter naţional sau personal: 13 savanţi din contigentul englez l-au propus pe neurofiziologul Charles Scott Sherrington (avea să primească premiul Nobel în 1932), iar Camillo Golgi, care luase premiul în 1906, l-a numit pe nepotul şi colaboratorul sau Aldo Perroncito. Ca o curiozitate ne apar cele două nominalizări germane ale lui Otto Fritz Meyerhof, căruia i se decernase Premiul Nobel cu doar un an înainte.
    Nominalizările lui Banting şi Macleod au fost făcute de patru savanţi prestigioşi care se cunoşteau între ei şi/sau erau apropiaţi profesorului Macleod. Nicolae Paulescu nu a primit Premiul Nobel pentru că nu a fost niciodată propus pentru această distincţie. Niciunul dintre colegii lui din România nu pare să fi fost invitat de Comitetul Nobel să participe la acest proces, iar cei care ar fi putut să-i aprecieze realizările în Franţa au preferat să numească cercetători bine-cunoscuţi în propria lor ţară.







Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC