Noua secţie de Terapie Intensivă la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare a fost dată în folosinţă.
În cadrul proiectului „Extindere pe verticală tronson sudic și reparații capitale şarpantă, schimbare invelitoare tronson nordic clădire C1”, implementat la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, a fost realizată o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) care a fost marți inaugurată.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Maramureș, tot în cadrul acestui proiect au fost efectuate amenajări interioare pentru saloane, cabinete și recompartimentări de spații.
În același timp, s-a realizat schimbarea destinației unor încăperi existente, cu intervenții la compartimentare, pentru a corecta anumite fluxuri în unitatea spitalicească.
„În ceea ce privește saloanele din compartimentul de terapie intensivă, acestea sunt dotate cu paturi speciale de terapie intensivă, dispun de monitoare de funcţii vitale de înaltă performanţă, conectate la staţia de monitorizare centralizată, ventilatoare mecanice şi sisteme formate din injectomate automate cu 6 seringi, 2 pompe de perfuzie şi 2 pompe de nutriţie”, informează CJ Maramureș.
Un alt proiect important pentru dezvoltarea Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare este construirea unei noi clădiri cu ambulatoriu, proiect care va fi depus în această săptămână spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
„Dezvoltarea sistemului de sănătate din Maramureș, pentru ca cetățenii să beneficieze de servicii medicale de calitate, este un obiectiv principal pentru mine și pentru echipa Consiliului Județean Maramureș. Felicit echipa de management a Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie pentru implicare și pentru gestionarea implementării acestui proiect important!”, a declarat Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe