Newsflash
Știri

SJU Pitești: medic reținut pentru luare de mită

de L. Budin - nov. 9 2022
SJU Pitești: medic reținut pentru luare de mită

Două percheziţii au fost efectuate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, un medic din cadrul unităţii fiind reţinut pentru luare de mită de la pacienţi sau aparţinători ai acestora.

Conform unui comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş preluat de Agerpres, percheziţiile au fost efectuate de lucrătorii acestei structuri, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

mita2

Până în prezent, din probatoriul administrat rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puţin 20 de persoane, având calitatea de pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătură cu exercitarea actului medical. Faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore”, arată sursa citată.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Brigăzii Operaţiuni Speciale Piteşti.

Gheorghe Iana (SNRIR): în medie, patru pacienţi pe oră fac AVC

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe