Newsflash
Știri

Medic condamnat cu suspendare într-un dosar de luare de mită

de L. Budin - mai 5 2022
Medic condamnat cu suspendare într-un dosar de luare de mită

Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu, medic primar ORL la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel.

Colonelul Radu Viorel Vrăcioiu a fost condamnat definitiv de Curtea Militară de Apel Bucureşti la 2 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare, într-un dosar în care era acuzat de luare de mită şi instigare la luare de mită, informează Agerpres.

dna-justitie1

El a fost trimis în judecată de DNA în martie 2019.

Curtea Militară de Apel Bucureşti a respins apelul lui Radu Viorel Vrăcioiu şi a menţinut pedeapsa aplicată în iulie 2021 de către Tribunalul Militar Bucureşti, decizia fiind definitivă.

Judecătorii au decis ca Radu Viorel Vrăcioiu să stea sub supraveghere 3 ani, perioadă în care va fi obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, la una dintre următoarele două instituții: Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti şi Direcţia Generală şi Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti.

De asemenea, colonelul nu poate exercita funcţia de medic în sistemul public de sănătate pe o durată de 2 ani.

În noiembrie 2018, medicul a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce lua mită 500 de lei de la un bărbat, în legătură cu efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru soţia acestuia.

Medicul a fost denunţat la DNA, după ce i-a reproşat pacientei, înainte de efectuarea operaţiei, că suma de 200 lei, pe care aceasta intenţiona să i-o dea, este prea mică. A adăugat că, pentru 200 de lei, nici nu urcă în sala de operaţii, informează Agerpres. 

În aceeaşi zi, Radu Viorel Vrăcioiu i-a spus pacientei să-i ofere şi medicului anestezist suma de 150 lei, lucru pe care aceasta l-a făcut. A intrat în salon şi, fiindcă nu-i ajungeau banii, a împrumutat de la o colegă de salon 100 lei, după care a remis întreaga sumă cerută medicului, pentru a fi înmânată mai departe anestezistului. Procurorii nu au putut stabili dacă cei 150 lei au ajuns într-un final la medicul anestezist.

Director al Corpului de Control din Ministerul Sănătății, urmărit penal

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe