Maternitatea, dorința naturală de a avea, a crește și a ocroti
copii transformă sexualitatea din instinct în dăruire sufletească și împlinire
morală. Viața sexuală în sarcină oferă partenerilor și viitorilor părinți
momente foarte importante de comunicare și conexiune, păstrând intimitatea
relației (1). Există studii care demonstrează că 50–80% din femeile însărcinate
evită raportul sexual datorită fricii de a nu dăuna copilului, însă actul
sexual nu afectează în mod direct copilul, acesta fiind bine protejat în timpul
sarcinii (2).
Conform unor psihologi precum Susan Quilliam, sexul poate avea
câteva beneficii asupra sarcinii – calmarea durerilor și ameliorarea
simptomelor neplăcute, eliminarea stresului (efectul calmant al orgasmelor duce
la relaxare), amplificarea intensității orgasmelor prin creșterea nivelului de
flux sanguin la nivelul pelvisului, zona genitală devenind mai sensibilă (3).
În sarcinile normale, fără risc de naștere prematură, sexul nu este
contraindicat, penetrarea nefiind un risc pentru făt, iar contracțiile uterine
produse de orgasm nu declanșează travaliul (4, 5). Reținerile sexuale din
timpul sarcinii pot altera viața sexuală a cuplului, iar bărbații contribuie în
egală măsură la această alterare pentru că văd maternitatea incompatibilă cu
sexualitatea. Pe de altă parte, femeile se confruntă cu incertitudini, greutăți
și temeri, odată cu transformarea corpului (6, 7).
În sarcinile cu risc obstretical sau cu potențial risc pentru
mamă și făt, raportul sexual este contraindicat. Nu este recomandat actul
sexual în timpul sarcinii în următoarele cazuri cu potențial risc: sângerări
vaginale, boli cu transmitere sexuală, dureri abdominale, posibilitatea
declanșării premature a travaliului, placenta previa, risc iminent de avort,
risc de naștere prematură, sarcină multiplă, avorturi spontane sau nașteri
premature în antecedente și insuficiență cervicală (8, 9).
În primele luni de sarcină apar modificări hormonale, cu sinteza
unui număr crescut de hormoni, se produce hiperpigmentarea mameloanelor și a
organelor genitale externe, volumul uterului nu crește însă vizibil, iar
comportamentul sexual este influențat de starea fiziologică și psihologică a
femeii, precum și de factorii educativi sau sociali. Disgravidiile de prim
trimestru (vărsături și greață), oboseala, dragostea maternă crescută și
nivelul ridicat de progesteron diminuează libidoul, scad frecvența și
eficacitatea actului sexual. Există însă și cazuri în care raportul sexual se
poate desfășura normal în primele trei luni de sarcină, poziția misionarului
fiind preferată de majoritatea cuplurilor (10). Libidoul revine în al doilea
trimestru de sarcină, iar tensiunea sexuală face ca intensitatea orgasmului să
fie la cote net superioare. În trimestrul al doilea se fac o serie de teste
prenatale precum amniocenteza, în urma căruia este recomandată odihna și
evitarea contactului sexual pentru câteva zile. Frecvența actelor sexuale se
reduce astfel la un contact sexual la 6–10 zile între trei și șase luni de sarcină,
multe cupluri preferând poziția poziția misionarului (11).
Absența libidoului este caracteristică sfârșitului sarcinii.
Modificările generale și locale prin scăderea senzualității și receptivității
duc la lipsa interesului pentru contactul sexual. Din luna a șaptea, numărul
contactelor sexuale se micșorează, astfel că în ultimele două luni de sarcină
raportul sexual ajunge să fie evitat. Pentru a nu se face presiune pe abdomen
se adoptă poziții precum cea posterioară („doggy style“) sau laterală („spooning“),
confortabilă ambilor parteneri. Se evită introducerea profundă a penisului,
activitatea sexuală brutală fiind contraindicată în sarcină. (12, 13). Sexul
oral poate fi o opțiune atunci când penetrarea devine neplăcută, însă există
riscul infecției bacteriene, cu diseminarea și infectarea vaginului, acest act
fiind un disconfort pentru femeile care suferă de hemoroizi. Dacă actul sexual
este contraindicat, pot fi adoptate alte modalități de a oferi și a primi
plăcere prin masturbare reciprocă, ambii parteneri ajungând la orgasm (10, 12).
Dr. Larissa Hirsch nu recomandă continuarea actului sexual în
ultimele săptămâni de sarcină; sperma conține prostaglandine, hormoni ce
stimulează cervixul și pot produce contracții uterine, denumite Braxton Hicks
(12). Într-o sarcină normală, raportul sexual nu poate provoca naștere
prematură. Indiferent dacă nașterea este vaginală sau prin cezariană,
organismul are nevoie de timp pentru a se reface. Medicii recomandă pauză de
patru–șase săptămâni înainte de a reîncepe raporturile sexuale. În această
perioadă cervixul se va închide și orice leziune sau plagă se va vindeca (2,
14, 15). Stimularea sânilor după sarcină eliberează oxitocină, responsabilă
pentru contracțiile uterine. Unele femei sunt pregătite să reia viața sexuală
la câteva săptămâni de la naștere, în timp ce altele au nevoie de câteva luni
sau chiar mai mult pentru a relua actul sexual. Din cauza modificărilor
hormonale, vaginul poate fi uscat și sensibil, iar pentru a diminua acest
disconfort sunt indicate creme sau geluri lubrifiante; deși intensitatea
actului va fi mai scăzută la început, trebuie experimentat până la găsirea unei
poziții confortabile (16,17). Dacă persistă oboseala sau actul sexual este
dificil, se poate încerca un alt tip de contact intim – mângâiere, sărut,
îmbrățișare sau masaj (11). Femeile care alăptează se vor confrunta cu o
întârziere a menstruației, iar posibilitatea unei noi sarcini rămâne deschisă,
de aceea se indică o metodă contraceptivă adecvată (18).
„Normal“ este un termen relativ când vine vorba de actul sexual
în timpul sarcinii, pentru că prin comunicarea cu partenerul se poate găsi ceea
ce este mai bine pentru amândoi (19). Pot să apară crampe sau ușor disconfort
în timpul sau după actul sexual, însă dacă persistă mai mult de câteva minute
sau dacă sunt însoțite de sângerări și durerea se intensifică, trebuie
consultat medicul (4, 11).
