Strâns legat de visurile de-a ne pune amprenta pe ceva specific nouă şi domeniului nostru de activitate, antreprenoriatul devine, în era digitală, o parte tot mai importantă din viaţa profesioniștilor din Sănătate.
FDA a aprobat, la 27 martie a.c., un sistem de ultimă generaţie de la Medtronic, numit Evolut FX+. Este vorba de un sistem pentru implantarea transcateter a valvei aortice (TAVI).
Compania GE HealthCare a lansat, la 27 martie a.c., un nou element al unui soft din portofoliul său pentru urologie, bazat pe inteligenţa artificială (AI). Acesta se numește Prostate Volume Assist (PVA).
Nvidia are planuri mari în folosirea inteligenţei artificiale în medicină. Recent, a semnat parteneriate cu doi giganţi din domeniul sănătăţii.
În viitor, rolul medicului infecţionist va fi din ce în ce mai pregnant, crede doctorul Alex Vasilache, mai ales în contextul creșterii rezistenţei la antibiotice și al consumului nejustificat al acestora.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduiește, până la 28 aprilie, o expoziţie fotografică organizată în contextul Zilei Solidarităţii Polono-Române. Această zi este marcată în premieră anul acesta.
La început de primăvară am avut bucuria reîntâlnirii cu dr. Mihail Mihailide, fondatorul publicaţiei Viaţa Medicală, prin intermediul celui mai recent volum publicat, intitulat „Povestiri care ar putea fi adevărate”.
Oferta cinematografică din următoarea perioadă este bogată și diversă, cu siguranţă veţi găsi un film nou și interesant de urmărit pe marele ecran.
Spitalul pentru copiii bolnavi de cancer, construit de Asociaţia „Dăruiește Viaţă” din donaţii și sponsorizări, poate influenţa pozitiv rata de supravieţuire la 5 ani a acestora.
Pacienţi sau medici, cu toţii suntem interesaţi să știm cât de mult este implicată stomatologia în contextul general al sănătăţii și al patologiei generale.
Deși din fragedă copilărie a fost înconjurată de cadre medicale (părinţi, unchi și mătuși medici), Oana Jinga nu a îmbrăţișat aceeași carieră.
De anul acesta, studenţii și medicii rezidenţi se vor putea pregăti în chirurgie generală la Spitalul Municipal de Urgenţă Moinești.
Au trecut patru ani de la debutul pandemiei de COVID. Pentru că am avut ocazia istorică de a trece, ca medici, printr-o astfel de experienţă, cred că merită să ne amintim periodic de ea.
Mastopexia este operaţia de lifting al sânilor, care poate fi însoţită sau nu de augmentare mamară cu implant. Bune practici în domeniu, complicaţii posibile și mici trucuri ale experienţei au fost analizate în cadrul unei întâlniri.
Organizaţia Salvaţi Copiii România pune la dispoziţia Asociaţiei Caravana cu Medici trei caravane medicale în valoare de 300.000 de euro. Mașinile sunt dotate cu ecografe cu două sonde și scaune de ginecologie și pediatrie.
Speranţa la naștere pentru femeile din România este printre cele mai reduse din spaţiul european, ţara noastră clasându-se pe penultimul loc în clasament.
Sistemul medical francez era considerat, acum câteva decenii, unul dintre cele mai bune. În prezent, situaţia pare să involueze.
Compania farmaceutică a anunţat la Berlin, în cadrul evenimentului Pharma Media Day 2024, progrese importante în arii terapeutice precum bolile cardiovasculare, oncologia, imunologia, neurologia și bolile rare.
Componentă a traseului terapeutic, evaluarea este privită de specialiștii în domeniu ca prima și ultima activitate efectuată de kinetoterapeut și medicul specialist într-un proces de recuperare funcţională asistată.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a dat semnalul coalizării autorităţilor și mediului privat, cu scopul demarării unui set de politici publice care să îmbunătăţească starea de sănătate orală a românilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe