Potrivit unui studiu recent, livrarea în lichidul cefalorahidian a celulelor imune modificate poate duce la regresia tumorii cerebrale de tip glioblastom cu aproape 20% în primele 48 de ore.
„Fiecare caz de tumoră cerebrală este unic, iar planul de tratament este personalizat în funcție de localizarea tumorii, mărimea și extinderea acesteia, gradul de agresivitate și starea generală a pacientului. Deciziile terapeutice pentru fiecare caz de tumoră cerebrală se iau în cadrul echipei multidisciplinare și pot implica tratament chirurgical, radioterapie, chimioterapie sau - în anumite situații - participarea în studii clinice, în cazul în care acestea sunt disponibile”, a afirmat dr. Dan Mitrea, într-un comunicat remis redacției.
Până în prezent sunt cunoscute aproximativ 170 de subtipuri de tumori cerebrale.
„Cea mai frecventă tumoră cerebrală malignă este glioblastomul – 47% din totalul tumorilor primare maligne ale creierului. Metodele utilizate împotriva acestui tip de cancer au un impact limitat și de scurtă durată. Însă, în ultimul an, mai multe echipe de cercetători lucrează la îmbunătățirea metodelor de tratament existente și chiar la dezvoltarea de noi terapii care își propun să crească eficacitatea tratamentului împotriva glioblastomului”, se mai spune în comunicatul citat.
Pe data de 8 iunie a fost marcată Ziua Internațională de Conștientizare a Tumorii Cerebrale. Tratamentul optim al acestor tumori necesită implicarea unei echipe multidisciplinare de specialiști cu experiență în diagnosticarea și tratarea tumorilor cerebrale.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe